Avertisment: Economia României creşte cu un singur motor - consumul stimulat de Guvern

E.b. | 16.05.2017

Primele estimări oficiale privind creşterea produsului intern brut (PIB) din primul trimestru arată că economia românească avansează în ritm rapid pe baza unui singur motor, consumul privat stimulat de Guvern.

Pe aceeași temă


 

Este vorba despre creşteri de salarii în sectorul public şi scăderi de taxe, consideră economiştii consultaţi de News.ro, care avertizează că o astfel de creştere nu este sutenabilă pe termen lung şi generează dezechilibre importante, care vor trebui corectate în cele din urmă.

 

Primele date "semnal", publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, şi cu 1,7% faţă de trimestrul anterior.

 

Ritmul depăşeşte sensibil prognozele analiştilor. media estimărilor fiind de 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de 1% faţă de trimestrul anterior. 

 

Economiştii, care aşteaptă acum detaliile privind creşterea PIB, ce vor fi publicate în iunie de către INS, consideră că avansul economic rămâne dependent de un singur motor: consumul.

 

"Nu ştim detaliile creşterii, dar suspectăm că a fost generată în prml rând de consum. Nu poţi să ai o creştere sustenabilă pe termen lung doar pe consum", a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, conform News.ro

 

Totuşi, alţi economişti nu exclud ca, pe lângă consum, economia să fi fost susţinută şi de alte segmente. 

 

"Statisticile detaliate vor apărea peste trei săptămâni şi credem că acestea vor arăta că principalul motor a rămas consumul privat, însă probabil că şi cererea externă a ajutat. Credem, totodată, că şi investiţiile din sectorul public s-ar putea să fi primit un impuls după accelerarea cheltuielilor bugetare la final de 2016", arată Ciprian Dascălu, economistul-şef al ING Bank România, într-un raport al grupului financiar. 

 

Chiar dacă detaliile privind creşterea PIB din primul trimestru vor fi cunoscute abia luna viitoare, statisticile lunare publicate până acum le oferă economiştilor unele indicii legate de evoluţia sectoarelor-cheie din economie. 

 

 

"Creştere mare pe consum, iar investiţiile publice arată foarte prost" 

 

 

"Tabloul economic arată astfel: creştere mare pe consum, iar investiţiile publice arată foarte prost - dacă ne uităm la datele pe primul trimestru, avem o scădere cu circa 60%. Este adevărat, investiţiile private au crescut,  industria a performat relativ bine, construcţiile - mixt, iar serviciile foarte bine, din creşterea consumului", a explicat Dumitru.

 

Datele privind execuţia bugetară publicate de Ministerul Finanţelor arată că, în primul trimestru, cheltuielile pentru investiţii - care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe - au fost de 1,7 miliarde lei, echivalent cu 0,2% din PIB, faţă de 4,4 miliarde lei, respectiv 0,6% din PIB, în primul trimestru din 2016.

 

Economiştii subliniază că, aşa cum arată experienţa istorică, un astfel de model de creştere precum cel încercat de guvernele din România în ultimii doi ani nu este sustenabil pe termen lung.

 

"Economia românească arată astfel: creştere economică foarte mare, alimentată de consum, consum alimentat de creşteri de salarii şi de scăderi de taxe. Nu funcţionează decât pe termen scurt. Fără îndoială, când ai o creştere a consumului fără o creştere a ofertei interne, cresc deficitele: deficitul comercial şi de cont curent", a avertizat Dumitru.

 

Ultimele date publicate luni de Banca Naţională a României (BNR) arată că, după primele trei luni din acest an, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 690 milioane euro, de 2,2 ori mai mare decât nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2016.

 

 

Creşterea economică bazată doar pe consum va genera şi inflaţie

 

 

Analiştii avertizează că, pe lângă deficite, creşterea economică bazată doar pe consum va genera şi inflaţie, adică o creştere a preţurilor de consum, care va limita puterea de cumpărare a gospodăriilor.

 

"O asemenea creştere bazată pe consum ar trebui să înceapă să aibă, mai devreme sau mai târziu, efecte nefaste asupra inflaţiei şi/sau contului curent", subliniază economistul-şef al ING Bank România

 

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008.

 

Pentru întregul an 2017, Guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 4,5%.

 

Datele publicate marţi arată o accelerare a creşterii economice în primul trimestru din 2017 faţă de ultimul trimestru din 2016, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 4,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

 

Faţă de trimestrul anterior, creşterea din primul trimestru din acest an a fost de 1,7%, după +1,5% în trimestrul IV din 2016, +0,7% în trimestrul III şi +1,6% în al doilea trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

 

Trimestrul I din 2017 a fost al şaptelea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

 

INS nu a publicat marţi detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care urmează să fie prezentate abia la începutul lunii iunie

 

În 2016, din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielilor pentru consum final ale gospodăriilor populaţiei, care au urcat cu 7,5% faţă de 2015, contribuind cu 4,5% la creştere.

 

Formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a scăzut cu 3,3% faţă de 2015, având o controibţie negativă, de -0,8%, la creşterea economică din 2016.

 

 

Economia a primit mai mulţi stimuli din partea guvernului în ultimii doi ani

 

 

În 2016, agricultura a ajuns la cea mai scăzută pondere la formarea PIB-ului României din istorie, de doar 3,9%, industria a contribuit cu 23,1%, construcţiile - cu 6%, comerţul - cu 18,2%, sectorul de informatică şi comunicaţii - cu 5,5%, trazacţiile imobiliare - cu 8,2%, iar administraţia publică şi apărarea - cu 10,5%, restul fiind aportul altor sectoare. 

 

Economia a primit mai mulţi stimuli din partea guvernului în ultimii doi ani, în primul rând majorarea semnificativă a salariilor bugetarilor şi a salariului minim pe economie.

 

Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, şi la 19%, de la 1 ianuarie 2017.

 

De asemenea, impozitul pe dividende şi mai multe categorii de accize au fost micşorate în 2016, iar de la începutul acestui an afost eliminată supraacciza pe carburanţi şi "taxa pe stâlp".

 

Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante.

 

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro,  de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22