Pe aceeași temă
L-am întrebat pe profesorul Liviu Ornea în ce măsură rezultatele Bac-ului vorbesc despre bolile şcolii şi în ce fel formarea profesorilor afectează formarea elevilor. (Redacţia 22))
Rezultatele bacalaureatului de anul acesta constituie prima probă tangibilă că schimbarea anunţată (şi îmbrăţişată, în vorbe, de toată lumea) e pe cale să se producă. Faptul că doar mai puţin de jumătate dintre absolvenţii de liceu au reuşit să treacă examenul nu e motiv de întristare, ci, paradoxal, de bucurie. Putem porni de aici ca să începem să diagnosticăm corect situaţia din şcolile şi din liceele noastre.
Se vorbeşte de multă vreme despre programe prea încărcate şi despre manuale prost alcătuite. E adevărat, multe trebuie schimbate. E greu, pentru că autorii acestor programe şi manuale sunt tocmai cei care deţin pârghiile şi nu au nicio intenţie să schimbe ceva. Dar rezultatele de anul acesta (care ar fi fost şi cele din anii trecuţi, dacă cineva chiar ar fi vrut să-i împiedice pe elevi să copieze) nu pot fi puse numai pe seama calităţii manualelor şi a programelor. Nici numai pe seama pregătirii slabe a profesorilor. Şi nu toţi profesorii cărora le-au picat elevii sunt slabi. Dimpotrivă, unii îşi fac meseria cu pasiune şi cu înverşunare, în pofida a tot ce ar trebui să-i facă să-şi ia câmpii. Aşadar, oricât de proaste manualele, oricât de slabi şi dezinteresaţi unii profesori, un cinci amărât se putea lua, dacă aveai o minte cât de cât ordonată şi erai în stare să legi două propoziţii cu sens.
Ce rămâne? Cu siguranţă, printre cei picaţi sunt unii care, dacă vor munci, vor putea promova anul viitor. Dar sunt şi mulţi elevi de liceu care, aşa se pare, nu au ce căuta în licee. De ce nu am înţelege din experienţa acestui an că trebuie să reînfiinţăm şcoli profesionale sau de meserii, să desfiinţăm clase de matematică-informatică artificial create în licee industriale sau grupuri şcolare unde există prea puţini elevi potriviţi studiilor liceale? Nu de elitism e vorba aici, ci de realism. Dacă examenul de la sfârşitul clasei a opta s-ar face la fel de serios ca bacalaureatul de anul acesta sau dacă s-ar reintroduce examenul de admitere la licee, s-ar vedea că şcolile profesionale sunt o necesitate stringentă.
E drept, chestiunea se complică pentru că ne lipsesc studiile şi prognozele profesioniste din care să înţelegem care este nevoia de muncitori, de frizeri, de tinichigii (sic!) în anii următori. Nimeni nu-şi doreşte să pregătească muncitori fără căutare. Dar ştiu că avem instituţii care se ocupă cu prognoza, nu înţeleg de ce nu-şi fac treaba. Ar fi nevoie de asemenea studii şi pentru facultăţi. Se tot vorbeşte despre facultăţi care scot absolvenţi inutili, fără căutare pe piaţa muncii. Ce împiedică guvernul să dea publicităţii, în fiecare an, prognozele (estimări, fireşte, fie şi grosiere) despre care vorbesc? Ce împiedică Ministerul Educaţiei să distribuie locurile bugetate la facultăţi în funcţie de aceste prognoze, nu doar de necesarul de norme didactice al facultăţilor? Nu e vorba despre numerus clausus, nici despre repartiţie obligatorie, ca pe vremea mea, ci despre o minimă planificare şi responsabilizare: candidaţii la o facultate ar trebui să ştie câtă nevoie este de meseria pentru care se pregătesc.
Convingerea mea este că avem, în momentul de faţă, foarte multe facultăţi artificial create şi care ar trebui desfiinţate. Majoritatea sunt doar nişte şcoli postliceale: nu se face cercetare în ele, se mimează doar transmiterea unor cunoştinte, iar evaluarea practic nu există. Datele pe care le avem deja din acţiunea în curs de evaluare a universităţilor sunt elocvente: departamente întregi de ştiinţe cu producţie ştiinţifică practic nulă. Şi nu numai la universităţi private. Înşelătoriile astea au fost înfiinţate din interese (m-am ferit să spun „raţiuni“) politice, financiare – de orice fel, numai nu legate de nevoile educaţiei. Cred că, dacă rigoarea de la bacalaureatul acesta ar mai continua câţiva ani, aceste prăvălii care vând diplome s-ar autodesfiinţa. N-ar fi nicio pierdere, dimpotrivă. Desigur, există, anul acesta, şi riscul ca unele facultăţi de stat foarte bune să aibă mai puţini candidaţi decât au nevoie pentru a acoperi normele profesorilor. Cred că se vor găsi soluţii. Orice e mai bine decât o minciună lăţită de sub care nu mai poţi ieşi.
Pe de altă parte, am speranţa (moderată, totuşi) că, dacă bacalaureatul se înăspreşte, absolvenţii vor ieşi mai bine pregătiţi din liceu. Acum, multe facultăţi simt nevoia unui semestru, dacă nu chiar a unui an, suplimentar, pentru a-şi aduce proaspeţii studenţi la un nivel decent de cunoştinţe – aşa cum vin din liceu, mulţi nu au nicio şansă să înţeleagă ceva din cursurile universitare. Şi, din păcate, aşa cum pornesc, aşa termină. Situaţia e neplăcută şi îngrijorătoare în toate domeniile, dar cu deosebire nocivă pentru învăţământ. Atâta vreme cât salariile profesorilor din licee şi şcoli sunt la limita subzistenţei, absolvenţii capabili de o slujbă mai bine plătită fug de învăţământ – cu excepţii foarte puţine şi cu atât mai fericite. Ajung la catedră, în general, absolvenţii mai slabi, dintre care mulţi n-au priceput nimic din cursurile din facultate. Şi cercul se închide: profesori prost pregătiţi formează absolvenţi de şcoală asemenea lor, inşi aproape obligaţi să copieze ca să aibă o şansă. Cercul acesta foarte vicios trebuia rupt cumva. Poate că bacalaureatul 2011 exact asta a făcut. Este, n-am nici o îndoială, unul dintre puţinele lucruri foarte bune făcute de guvernul în funcţie – chiar dacă, probabil, împotriva voinţei lui. //
Citeste si despre: proba de schimbare, admitere la facultate, concurs de dosare, locuri cu taxa, numarul de candidati.
