Pe aceeași temă
Probele orale ale examenului de Bacalaureat ar urma sa se desfasoare in luna februarie, potrivit proiectelor ministerului Educației, prin care se aproba calendarul si metodologiile examenelor nationale din anul 2018.
"A fost doar una dintre propuneri, nu s-a decis inca nimic. Prin ordinul de ministru pe care l-am avut astazi pe masa se lasa aceasta portita, nu se spune nici da, nici nu, avand in vedere ca acolo scrie ca modul de corectare se stabileste prin procedura specifica inainte de examenul de Bacalaureat. Ministerul are posibilitatea sa stabileasca si corectare in formatul online. Daca propunerea lansata va fi acceptata, corectarea se va face pe o platforma dedicata, securizata de cei de la STS, lansandu-se ideea, cu care noi nu suntem de acord, ca profesorii sa intre de acasa pe platforma pentru a corecta. Noi consideram ca spatiul personal de acasa nu este un mediu prielnic pentru a corecta lucrari de la examenele nationale. Inca nu stim daca va fi sau nu asa, dar Ministerul doreste sa fie asa", a declarat pentru Hotnews presedintele Asociatiei Elevilor Constanta, Alexandru Manda.
"Ca probele orale ale examenului de Bac sa se desfasoare in timpul anului am propus si noi in luna iunie, avand in vedere conditiile meteo nefavorabile din timpul verii si faptul ca daca elevii ar da competentele in timpul anului scolar, elevii ar avea mai mult timp sa se pregateasca pentru probele scrise, cele care conteaza la rezultatele finale. Propunerile au fost luate in considerare, iar probele orale ar urma sa fie date in luna februarie. De asemenea, avand in vedere ca, anul viitor, intre Evaluarea Nationala si Bacalaureat calendarele propuse de Minister ne ofera o saptamana tampon, am propus ca Bacalaureatul sa fie devansat o saptamana, in saptamana 18-22, fata de 25-29 cum a propus Ministerul. Ni s-a comunicat ca s-a luat la cunostinta propunerea", a mai spus Manda. "Ceea ce inseamna ca acestea, de principiu, daca asa era varianta pusa in discutie, cel mai probabil asa vor fi si semnate de ministrul Educatiei. Cu sau fara amendamentele propuse de noi astazi. Asta vom vedea si noi atunci cand le vom vedea pe site si in Monitorul Oficial, respectiv pe 31 august, de obicei, adica in ultima zi a anului scolar", a adăugat Alexandru Manda.
foto Adevărul