Barna, despre alegerea prin vot uninominal a șefilor CJ: Ar putea fi o surpriză neplăcută pentru PSD

Dora Vulcan | 04.06.2019

Preşedintele USR, Dan Barna, crede că ordonanţa de urgenţă prin care se reintroduce votul uninominal pentru preşedinţii de consilii judeţene să fie "o foarte neplăcută surpriză" pentru PSD.

Pe aceeași temă

"Dacă ne uităm la rezultatele electorale de duminică, această modificare s-ar putea să fie o foarte neplăcută surpriză pentru vechea clasă politică şi pentru PSD în mod particular, pentru că dacă la primăria locală se votează pe persoane, la judeţ este un vot mult mai politic şi acolo Alianţa USR PLUS şi partidele din Opoziţie sunt pe creştere, iar românii şi-au dat seama că există o alternativă pe care se pot baza şi în care pot avea încredere. Ordonanţa s-ar putea să salveze doar câţiva baroni pe profilul domnului Oprişan. Calculul pe care l-au făcut eu îl consider un calcul greşit, s-au gândit că datorită situaţiei generate de votul de duminică Alianţa USR PLUS şi celelalte partide de Opoziţie vor avea consilieri numeroşi şi atunci şansa unui Oprişan să rămână preşedinte de consiliu judeţean este foarte mică. S-au gândit că poate reuşesc să îi prostească pe cetăţeni. Problema e că cetăţenii s-au trezit şi văd foarte clar că acele judeţe puternic baronizate sunt cel mai puţin dezvoltate", a spus Barna la B1 Tv, preluat de Agerpres.

În opinia lui Barna, prin acţiunile din ultima vreme, cum au fost demiterile de către premier ale unor consilieri şi şefi de instituţii, social-democraţii încearcă să aşeze toată responsabilitatea pe umerii lui Liviu Dragnea.

"Asta este fals. Liviu Dragnea a dus România la marginea Europei şi în halul acesta de tensiune şi emoţie socială împreună cu o gaşcă întreagă de ciraci, a fost o grămadă de oameni în jurul său care l-au susţinut", a afirmat Barna.

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct de către cetăţeni, a anunţat, luni, vicepremierul Daniel Suciu.

"Astăzi am adoptat o ordonanţă de urgenţă care cred că este foarte bine-venită. Una dintre lecţiile pe care trebuie să le învăţăm cu toţii este că votul este esenţa democraţiei şi atât timp cât oamenii au posibilitatea să îşi aleagă direct reprezentanţii, trebuie să facem şi noi acelaşi lucru. Până astăzi exista o diferenţă în alegerea reprezentanţilor, în special în administraţia publică locală. Dacă primarul este ales uninominal, preşedintele de consiliu judeţean era ales ca urmare a votului consilierilor judeţeni. Considerăm şi am considerat că acest lucru trebuie să înceteze şi mă bucur foarte mult că astăzi Guvernul a adoptat această măsură - să aducem cetăţeanul foarte aproape de actul decizional", a declarat Suciu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22