Basescu: Andronescu si Ponta au readus educaţia sub controlul mafiilor şi al politicului

Vlad Toma | 19.09.2016

Traian Basescu, fostul presedinte al Romaniei, a criticat incercarea senatoarei PSD Ecaterina Andronescu, sefa Comisiei de Invatamant din Senatul Romaniei, de a amana concursurile pentru directorii de scoli.

Pe aceeași temă

 

Fostul presedinte considera ca Ecaterina Andronescu, Victor Ponta şi liderii sindicali din invatamant sunt retrigrazi, deoarece incearca sa distruga Legea Educatiei Nationale elaborate de profesorul Mircea Miclea si de ministrul Daniel Funeriu:

 

"Legea nr. 1 din 2011 sau Legea Educaţiei Naţionale, elaborată sub conducerea Profesorului Mircea Miclea şi susţinută de Ministrul Daniel Funeriu a fost soluţia modernizării învăţământului românesc. Ea punea capăt imposturii, incompetenţei, furtului intelectual şi politizării din sistemul de educaţie, în timp ce elevul şi studentul erau aşezaţi în centrul sistemului de învăţământ. A fost o lege care dădea României şansa de a-şi asigura generaţiile de specialişti necesari în deceniile următoare. Pentru a nu fi masacrată în Parlament, guvernul Emil Boc şi-a asumat raspunderea pe această lege", transmite fostul presedinte al Romaniei.

 

Basescu considera ca guvernul Ponta, Ecaterina Andronescu si liderii sindicali din educatiei sunt principalii vinovati pentru distrugerea acestei legi: "Retrograzii au găsit soluţii: nu mai puţín de 26 de legi iniţiate de Parlament sub conducerea doamnei Ecaterina Andronescu şi Ordonanţe de Urgenţă emise, în principal, de Guvernul Ponta au schimonosit pur şi simplu legea, readucând sistemul de educaţie sub controlul mafiilor şi al politicului, sub privirile aprobatoare şi îngăduitoare ale liderilor sindicali."

 

Reactia fostul presedinte are loc in contextul actualelor discutii din Senatul Romaniei despre amanarea concursurilor pentru directorii de scoli: "Astăzi, harnica doamnă Ecaterina Andronescu se zbate cu toată energia, sub privirile îngăduitoare ale partenerilor săi din fruntea sindicatelor şi cu susţinerea publică a lui Liviu Dragnea, să menţină controlul politic asupra şcolilor, prin blocarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de directori ai şcolilor."

 

Basescu considera ca actualul ministru al Educatiei trebuie sa mearga inainte si sa blocheze actiunile puse la cale de mafia din educatie: "Ar fi un câştig pentru elevi dacă domnul Ministru Mircea Dumitru ar merge înainte, dînd o şansă elevilor şi o palmă peste ceafă mafiei din educaţie."

 

Comisia de invatamant a Senatului, prezidata de Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, a introdus zilele trecute un amendament prin care amana pana in vara anului 2017 concursurile pentru functiile de director si director adjunct de scoala, care urmau sa aiba loc in luna octombrie a acestui an. Plenul Senatului va vota astazi modificarile propuse.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22