Băsescu: Dragnea, tot mai penibil; dă indicații prețioase, dar nimeni nu-l bagă în seamă

E.b. | 26.07.2017

Traian Băsescu susține că Liviu Dragnea, liderul PSD este tot mai penibil, în condițiile în care dă indicații prețioase partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă.

Pe aceeași temă

 


 

Dragnea, tot mai penibil!/ A vrut Dragnea să creeze Fondul Naţional de Investiţii. Grindeanu a spus NU, pentru că era o prostie care decapitaliza companiile de stat şi s-a îngropat ideea din programul Marelui Cârmaci, scrie Train Băsescu pe pagina sa de Facebook.

 

A vrut Dragnea impozitul global pe veniturile din fiecare gospodărie. Grindeanu şi-a dat seama că ideea este inaplicabilă şi a spus NU Marelui Cârmaci.

 

A vrut Dragnea impozitarea cifrei de afaceri a companiilor. Tudose a spus NU, pentru că sistemul este incompatibil cu regulile Uniunii Europene, ceea ce Marele Cârmaci nu ştia.

 

A vrut Dragnea impozitarea salariilor mari. Tudose a spus NU, pentru că măsura nu aduce mai nimic la bugetul de stat, aşa cum credea Marele Cârmaci.

 

A vrut Dragnea să numească, prin Carmen Dan, şeful DIPI. Tudose a spus NU, pentru că nu a vrut să fie păpuşărit de Marele Cârmaci.

 

A vrut Dragnea plata CAS şi CASS de către angajat. Tudose spune NU, pentru că riscul diminuării colectării este mare, iar salariile ar fi scăzut începând cu 1 ianuarie 2018. 

 

A vrut Dragnea să-i dea afara din PSD pe Ponta, Grindeanu şi Ivan. Organizaţiile PSD din teritoriu au spus NU, pentru că nu recunosc dreptul de viaţă şi de moarte al Marelui Cârmaci asupra membrilor partidului.

 

Altfel spus, Dragnea dă în spaţiul public citate din programul de guvernare inept, scris de Vâlcov, sau dă „indicaţii preţioase” partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă.

 

Sunt curios când o să priceapă Marele Cârmaci, şmecheraş viclean de Teleorman, că a ajuns penibil.
Iar despre o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului guvern nu mai poate fi vorba
..., conchide Băsescu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22