Băsescu spune că SRI vrea să-l ţină ”atârnat” cu dosare penale, ca să iasă din politică

E.b. | 05.08.2016

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că prim-adjunctul directorului SRI Florian Coldea vrea să îl ”ţină atârnat” cu dosare penale, miza fiind ca el să nu mai fie implicat în politică.

Pe aceeași temă

 
 
”Cu casa din Mihăileanu sunt 16 ani şi nu mi-au dat o soluţie. Mi-au dat o soluţie că achiziţia a fost corectă, dar unora le-a plăcut să mă ţină atârnat cu un dosar penal, drept pentru care au cerut redeschiderea lui după ce mi-am terminat mandatul, deşi dosarul nu a fost închis pe imunitate, ci pe inexistenţa faptei, ca de altfel şi dosarul cu achiziţia de teren, acel dosar cu spălare de bani”, a afirmat Băsescu într-o intervenţie telefonică la B1 Tv, conform News.ro.

 

El l-a acuzat pe fostul procuror general Tiberiu Niţu că, la instrucţiunile prim-adjunctului directorului SRI Florian Coldea, a vrut să îl aibă ”agăţat” cu nişte dosare.

 

”Domnul Niţu şi cu doamna Sutiman de la Parchetul general au vrut să mă aibă agăţat, presupun eu în urma unor instrucţiuni înalte, nu de la preşedinte, ci de la forul lor superior”, a afirmat Traian Băsescu.

 

Întrebat cine este forul superior, fostul şef al statului a răspuns: ”SRI, Coldea. Miza lor a fost să nu mai fiu implicat în politică după ce îmi termin mandatul”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22