Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI și fostul general Dumitru Dumbravă au fost plasați joi seară sub control judiciar de procurorii DNA, după 15 ore de audieri.
Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, este audiat marți la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, citat ca martor în ultimul dosarul lui Mircea Negulescu.
Fostul număr doi în SRI a declarat după audierea la Secția Specială că SRI s-a implicat în identificarea, localizarea și repatrierea lui Nicolae Popa în cadrul cooperării instituționale cu alte autorități.
Fostul prim adjunct SRI, Florian Coldea, s-a prezentat joi la Secția Specială pentru a fi audiat în dosarul extrădării lui Nicolae Popa în care Codruța Kovesi e acuzată de luare de mită.
Florian Coldea, fostul număr doi în SRI, spune că toate discuțiile din spațiul public pe tema protocoalelor sunt false și i-a comparat pe cei care induc spaima despre așa-zisul pericol al acestor protocoale cu tradătorul din pilda sfârșitului lui Isus.
Sebastian Ghiță, care a fugit din țară pentru că a ajuns anchetat în mai multe dosare de corupție, a găsit scuza pentru fuga sa: se simte amenințat de pilda lansată ieri, în joia mare, de Florian Coldea, care nu mai e de mult la conducerea SRi.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an