SRI îl ironizează pe Nistorescu, după ce a scris despre «unitatea secretă» a lui Coldea

E.b. | 17.02.2017

Serviciul Român de Informații (SRI) l-a ironizat pe jurnalistul Cornel Nistorescu, după ce acesta din urmă l-a acuzat pe prim-adjunctul SRI Florian Coldea că ar lucra, în secret, în cadrul unei instituții intitulate „Direcția Generală Operațiuni Speciale Clandestine”.

Pe aceeași temă

 

     

 

Astfel, SRI a postat o imagine pe contul oficial de Twitter,  @sri_oficial, drept reacție la acuzațiile lansate de Nistorescu.


 

Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a afirmat: „Este contul nostru de Twitter și am ales să respundem astfel fabulațiilor fantasmagorice ale domnului Nistorescu. Am decis ca în fața unor astfel de aberații nu se poate răspunde decât cu o glumă”, conform romanialibera.ro.

 

Într-un editorial din 8 februarie, Cornel Nistorescu afirma, în Cotidianul, că prim-adjunctul SRI Florian Coldea nu s-ar fi retras, ci i-ar fi fost înființată „Direcția Generală Operațiuni Speciale Clandestine”.

 

„Comunicatul lacunar al retragerii generalului-locotenent Florian Coldea a omis în mod deliberat informaţii necesare publicului şi politicienilor (...) La fel ca şi fostul său consilier (acum şef al Secretariatului General al SRI), Florian Coldea nu a părăsit „cîmpul tactic“ al operaţiunilor speciale.Din informaţiile noastre, Florian Coldea lucrează la greu. Nici vorbă despre vreo plecare la pensie, despre vreo retragere sau despre vreo sancţiune. Dimpotrivă. Probabil pentru meritele deosebite în identificarea portretului şi susţinerea unui nou preşedinte care să-l înlocuiască pe Traian Băsescu, i-a fost înfiinţată Direcţia Generală Operaţiuni Speciale Clandestine. Ce include aceasta? Fosta Direcţie Specială Periş, despre care noi am mai scris ...”.

 

Joi dimineața, pe site-ul Cotidianul, condus de Corenle Nistorescu, a apărut un nou articol: „Coldea se agață de SRI și de Klaus Iohannis”, în care precizează că  Florian Coldea ar fi fost mutat de la Periș, într-o vilă din Capitală.

 

„Dezvăluirea de către Cotidianul a minciunii prezidenţiale privind demiterea şi trecerea în rezervă a prim-adjunctului directorului SRI a provocat un tsunami la Cotroceni. Preşedintele K.W. Iohannis, într-un incontrolabil acces de furie, l-a admonestat pe directorul Eduard  ellvig pentru incapacitatea păstrării secretului menţinerii în activitate a generalului Coldea. Eduard Hellvig i-a convocat pe directorii securităţii interne şi ai filajului pentru a-i lua la refec şi a le pune în vedere să-i identifice neîntârziat pe cei care au dat din casă. Generalului Coldea i-a fost schimbat sediul, de la Periş, la o vilă de protocol din zona Băneasa. Nu deconspirăm noua adresă, ca să nu-l disloce undeva de negăsit”, susține sursa citată.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22