De același autor
Un impas pregătit cu grijă timp de 27 de ani, reamorsat odată cu venirea la putere a lui Traian Băsescu și ”rebrenduit” meticulos chiar în aceste zile pentru generația următoare.
Ani la rând am fost spectatorii complicității dintre taberele de finanțatori politici și economie. Ceea ce a plesnit însă în zilele trecute aduce la suprafață ”pânza freatică” care alimentează de ani buni această complicitate: relațiile total nepotrivite dintre Serviciile secrete, Justiție și Politică.
Articolul de față este despre cum s-a ajuns aici și ce ar putea urma.
Săptămâna trecută s-au petrecut 2 lucruri esențiale, care ne-au făcut să titrăm povestea ca ”Război civil între gradați” : suspendarea prim-adjunctului SRI, generalul Coldea, și anunțul lui Liviu Dragnea că se va tăia din bugetul SRI – totul în paralel cu amenințările că se va face ”dreptate” în Justiție și că vor fi amnistiați cei (nu toți, firește) care aglomerează pușcăriile.
Fundalul îl știm : fuga lui Sebastian Ghiță (fugă care Nu se putea face fără voie de la cineva – să se observe nu doar că nimeni n-a fost sancționat pentru ”evadarea” de sub filaj, dar și cum instituțiile statului se grăbesc să nu facă nimic pentru a-l găsi), ”dezvăluirile” lui, sprijinul lui Traian Băsescu pentru aceste ”dezvăluiri”, presiunea pe care politicienii cu probleme penale au început să o pună pe Justiție și pe legile acesteia sub acest pretext.
Despre efectele în plan extern o să vorbim la final. Acum vom lua la rând efectele devastatoare în plan intern ale crizei instituționale pe care stă statul român – așa numitul ”stat de drept” la care aspirăm să ajungem și a cărui perspectivă se îndepărtează tot mai mult din cauza acestui scandal.
Pentru că miza s-a mutat, în ultimii 15 ani (cam din 2002 încoace), de pe rudimentara adjudecare a economiei, pe 3 axe una mai importantă decât alta, complementare în efectele lor :
- *, Faza 1: exonerarea de răspundere în fața Justiției pentru corupția violentă care a stat la baza preluării economiei și a administrării frauduloase a țării
- *,Faza 2: administrarea deciziei politice și crearea unei clase politice paralele, racordată la servicii și plantată în sistemul democratic al serviciilor
- *,Faza 3 (cea în care ne aflăm acum) : Desființarea luptei anticorupție pe termen mediu și lung, sub pretextul primelor 2 de mai sus, în paralel cu o relaxare a luptei împotriva evaziunii, aruncată ca pe grăunțe mediului privat, și creșterea de salarii și pensii, aruncate, tot ca niște grăunțe, săracilor.
Dar mai bine să vedem ce s-a întâmplat și care sunt consecințele creării ”statului de drept” român, într-o scurtă istorie :
1-, Faza rudimentară – 2000-2004: Justiția și Politica Judiciară
Își mai aduce cineva aminte de stenogramele ședințelor PSD în care sinistra Doamnă Rodica Stănoiu cerea undă verde de la partid pe cine să aresteze și pe cine nu ?
Își mai aduce cineva aminte de sinuciderea procurorului Panait (Link AICI) – după care s-a și făcut un film (prost, în sensul de ”tezist”, ca și cum ar fi vrut să exonereze niște inși de răspunderea pe asaltul asupra Justiției) ?
La începutul anilor 2000, nu exista nicio șansă să fie arestat vreun demnitar pentru corupție : Justiția se subordona absolut total ministrului de Justiție, care era – firește – numit politic, iar încercările UE de a impune un aquis comunitar prin care un organism independent precum CSM să aibă ultimul cuvânt fuseseră neutralizate : politicul (la acea vreme tot PSD) își numise oamenii de bază în CSM.(Cum arătau în real life lucrurile – O povestioară demnă de interes – AICI-LINK)
Să mai vorbim de arhiva SIPA (adică listele cu tinichelele trecutului legate de coada magistraților) și de alegerea pe-o sprânceană a celor care dădeau verdicte ?
România devenise o țară instituționalizată pe model sud-american : justiția era ”pentru proști” – marii infractori se bucurau de impunitate, era un soi de cutumă (să ne amintim câți plângeau pe umărul lui Adrian Năstase, pe principiul că ”așa ceva nu se face”). Să ne amintim impasul de atunci (și exasperările celor care-l înțelegeau): câtă vreme verdictul Justiției se afla exclusiv la decizia politică, lupta anticorupție nu avea nicio șansă. Dar absolut nicio șansă.
Două observații aici : Are cineva idee câți oameni politici (unii chiar capabili) au ieșit din joc în urma șantajelor din acei ani ? Și: are cineva idee câți magistrați (experți și de bună credință) au fost scoși din sistem în acei ani ?
Statul de drept românesc ajunsese să sufere o ”boală autoimună”. Era nevoie de un antibiotic ”tare”.
2-, Justiția – prestări servicii & comp
A început cu chestia poreclită de fostul președinte Traian Băsescu drept ”modernizarea statului”.
”Modernizarea” a funcționat cam așa :
a), Implicarea Serviciilor (că or fi fost SRI, că or fi fost ”2 și-un sfert” (ce bătălie s-a dat pe serviciul ăsta, aflat sub comandă politică directă – la MAI, și nu la Parlament, ca și cum asta ar fi însemnat ceva), că o fi fost SIE, că or fi fost alte servicii mult mai discrete și mai eficiente, adică – în lupta anticorupție.
Nu exista legislație pentru o atare implicare, așa că lupta anticorupție a fost – atenție: în mod Legitim!, și cu consecințe pe stabilitatea externă a României – introdusă la atentat la siguranța națională : monitorizările serviciilor – folosite până atunci la șantaje politice sau economice (serviciile primiseră, deja dreptul de-a face afaceri) intrau în ”legalitate” – și ceea ce cititorul nu știa, dar jurnaliștii care primeau comunicatele știau :
toate comunicatele DNA se încheiau cu aceeași frază, scrise cu italice (probabil de la Italia) : investigarea faptelor a beneficiat de aportul SRI.
Ceea ce nu știau nici jurnaliștii : uneori înșiși judecătorii (nu mai spun de procurori) primeau informațiile gata încadrate la infracțiuni, ca și cum sesizările venite de la servicii erau rechizitorii sadea…
b),Implicarea selectivă. O vreme a funcționat așa.
O legendă spune că unui cal i s-a implantat un corn – un inorog făcut în laborator – iar după o vreme calul a început să împungă.
Astfel încât infractorii cu înalte poziții politice nu mai erau ”înhățați” după ce comiteau infracțiunile și abuzurile, ci atunci când cuiva – nu știm cine – îi venea ”la lopată” : așa s-au născut ”coincidențele”. Oamenii erau lăsați să fure, să comită abuzuri, să delapideze, în funcție de ce potențial aveau : dosarul era activat în momentul în care și potențialul lor era activat. Toată lumea era vulnerabilă – de la Victor Ponta, cu doctoratul falsificat, la Vasile Blaga, cu finanțarea perversă pentru PDL: are cineva idee câți au fost gâtuiți (legitim, firește) în momentele cheie ale implicării lor – nu în București, unde se dă totul la televizor, ci în teritoriu, în România mare?
Are cineva idee câte zeci, sute de milioane de euro s-au pierdut după Oprescu, Mazăre, Nicușor Constantinescu etc, etc, etc – doar pentru că oamenii au ieșit din joc numai ca să nu piardă și banii ? Pentru că ”la bani” nu dă nimeni, așa cum în box nu lovești sub centură : așa se și explică rata penibilă de recuperare a prejudiciilor în toate cazurile de corupție: totul până la bani, mai ales banii ”cotizanților”.
c), A fost nevoie de o decizie – legitimă și în acord cu statul de drept ”normal”- a Curții Constituționale pentru ca să se constate că Serviciile nu au o bază legală de a interveni în actul de Justiție, înclusiv în cazurile în care acestea se ”autosesizau”, în cadrul fișei postului, cu privire la acte de corupție. Și cu asta a încetinit și lupta anticorupție și contraatacul zonei politice asupra deciziilor judiciare.
O Notă, aici: Rămâne să reflectăm la ceea ce spunea, la un moment dat, Daniel Morar – fostul Procuror general și șef al DNA – că în mandatele sale anchetele se făceau profesionist, și nu exclusiv pe bază de interceptări și stenograme…
3-, Noua ”Clasă politică” născută din această mlaștină
Sebastian Ghiță minte. Minciunile lui au un mică boare de credibilitate prin aceea că, pe ici pe colo, sunt presărate cu mici sfârcuri de adevăr – nerelevant decât în măsură în care îl condamnă chiar pe el.
Nu i-a ieșit cu falsificarea doctoratului Codruței Kovesi (n-a reușit să demonstreze ce pretindea – de aia a și fugit) , aducerea în țară a lui Popa (omul lui SOV) nu s-a făcut pe banii lui, ci pe banii Poliției, documentele prezerntate pot fi făcute de oricine pe calculator.
Sebastian Ghiță e, însă, fotografia instant a eșecului ”statului de drept”, creat de servicii în ultimul deceniu – e mutantul sinistru care a ”defectat” din lipsa unei coerențe pe care Serviciile nu-și bătuseră capul să o asigure sistemului instituțional românesc :
a), Hai să reparcurgem fimul derulat de la dispariția lui – trasul disperat ”de la șold”, implicarea celor care i-au asigurat fuga, disperarea greilor (dacă încă nu-l caută nimeni serios și nici nu i se confiscă banii de cauțiune însemană că ăia sunt chiar ”grei”) – coroborat cu fandările pe care fostul președinte Traian Băsescu le comite pe la televiziuni și pe rețelele de socializare : parcă vedem o ceartă între tâlhari beți, care se încaieră în piața publică pe pradă, vorbind codificat, ca și cum mulțimea de pe stradă nu-i înțelege.
b),Totul se petrecea la Servicii: discuțiile, arestările, afacerile, rapoartele oficiale, atacurile și replierile se făceau pe tăpșanul asfaltat de dincoace de Grădina Zoologică din Băneasa. Udrea, Bica, Ponta, Ghiță – și mulți alți ”masculi alfa” care au ”defectat” în dorința lor de putere politică – au stricat jocul unei structuri suprapartinice (să observăm că, în timp ce se înjurau la televizor, oamenii ăștia aveau relații personale!) care ar fi trebuit să ia locul generației de deșce îmbătrânite în ”răotăți” în anii 90.
Atenție: Dl.Ghiță făcea parte din Comisia de Control a SRI (falanga de PR a Serviciului – care introducea în spațiul democratic interesele politice și de afaceri ale instituției) în timp ce avea afaceri de sute de milioane cu Serviciul și mergea la curve (n-am zis ”la femei”) cu mai-marii ei.
Asta a fost ”statul de drept”, ”modernizat”, care a stat în spatele unei ”CHIAR EFICIENTE” lupte anticorupție : un fel de Golem (citiți cartea lui Meyrink) care scapă de sub control.
Dar ”statul de drept” nu se oprește aici :
4-, Înapoi, la politica judiciară: Penalii (la propriu) care salvează statul de drept
”Detonarea” lui Sebastian Ghiță – în așchii de adevăruri și minciuni grosiere și compacte (după principiul lui Caragiale : ”Dacă vrei să înșeli lumea apăi înșal-o gros, că subțire nu se prinde”) – ridică la lopată pretexte (culmea, fezabile! ) pentru penalii care controlează legea cu 70% din Parlament – sunt 2 în stare să dea foc la țară pentru a scăpa.
E vorba de Liviu Dragnea și de C.P. Tăriceanu. Amândoi riscă condamnări cu executare. Amândoi mizeză pe confuzia declanșată de ”dezvăluirile” lui Sebastian Ghiță și de ”confirmările” lui Traian Băsescu. Amândoi controlează legislația prezentă și viitoare.
În condițiile în care sprijinul pentru Codruța Kovesi scade pe zi ce trece (și pe bună dreptate : nici pe ea n-o mai latră de multă vreme când intră pe poartă câinii de la SRI) , cei doi sunt în stare să dea foc la țară pentru a scăpa.
Culmea! Toată lumea are dreptate – în mod aparent : Și Dna. Codruța, cu anticorupția și penalii, dar și penalii, cu respectul lor infinit față de statul de drept.
Spun ”aparent” : În realitate, Sebastian Ghiță – omul Serviciilor, al contractelor cu serviciile, al impunitășilor de tot felul în relațiile politice, instituționale cu Serviciile – a fost numit de PSD în Comisia de Control al Serviciilor. Faptul că era prieten cu dl. Ponta nu mai ține : Sebastian Ghiță a fost păstrat în Comisia de Control a colaboratorilor săi de însuși Liviu Dragnea.
De fapt, asta e și miza : așa numitele Comisii de Control – sau, ca să mergem la un principiu basic al statului de drept , ”Controlul civil al Serviciilor secrete” – sunt de fapt înțesate de oamenii serviciilor, cu largul concurs al politicienilor care ieri, azi, mâine, se plâng că serviciile au scăpat de sub orice control.
5-, Imensele prejudicii: Interne și Externe. Mai bine invers
Dl. Liviu Dragnea e supărat : O nouă condamnare în noul său dosar l-ar scoate din joc. Drept pentru care anunță scăderea bugetului acordat Serviciilor.
Problemă pusă greșit : Rusia a reușit să intre în ciorba unei superputeri ca SUA în materie de alegeri, de politică internă și externă și tocmai lucrează, intens, la alegerile din Franța (unde cea mai bună soluție e prietenia lui Fillon cu Putin – că Le Pen ar fi dezastru pentru toată Europa), insistă în Germania pentru subminarea lui Merkel (cu SPD se înțelege muuult mai bine) :
Abia ăsta e impasul României : cum procedăm cu Serviciile cărora li s-a dat o prea multă putere – și care au penetrat absolut toate instituțiile statului – dar fără de care suntem descoperiți în luptele războiului care a început acum 2 ani ?
Le ”dăm foc” ca să scape dnii. Dragnea și Tăriceanu ? Sau le punem sub un cntrol parlamentar civil autentic ?
Astea sunt instrumentele instituționale cu care noi, azi, într-un moment de schimbare imprevizibilă a lumii, înfruntăm lumea și pericolele ei.
Pentru că de această configurație nefastă depinde viitorul României pe care o lăsăm copiilor noștri:
Un stat de drept autentic, sau o mlaștină în care serviciile, pe de o parte, și clasa politică pe de alta, își dispută o Românie pe care noi, civilii, nu o înțelegem ?
Pentru că – și aici vorbim de planul intern – România are o mare problemă (și, mă tem, aproape insurmontabilă) instituțională – care provine și din incapacitatea electoratului de-a înțelege marile provocări: clasa celor 5% își reglează problemele la Procuratură și la televizor, bătându-se în servicii și în politicieni și scapă cu o mită, de tot 5%, creștere de salarii ? Sau așezăm și politicienii (să observăm câți anonimi ”oameni noi” – cum ne vând partidele proprii acoperiți din Parlament sau din guvern), și instituțiile de sub ei, într-o cheie care să crească societatea către configurarea unei reale clase de mijloc.
Haideți să privim lucrurile dincolo de binele sau de răul conjunctural al fiecăruia : ”statul de drept” românesc și ”România modernizată” ne-au adus, azi, la 27 de ani de capitalism controlat de servicii și la 10 ani de Europă ignorată în spiritul (că nu se poate chiar și ”în litera”) ei, la stadiul de stat subdezvoltat : fără autostrăzi indispensabile, fără forță de muncă calificată, fără un canal de irigații care să ne pună în valoare Bărăganul lipit de Dunăre (apropo de Servicii: nimeni nu observă cum marii angrossiști de cereale evită bursa cerealelor – tocmai pentru ca ăia 4-5-7 inși să poate face singuri prețul pe piață – și uite că nimeni nu zice nimic!) ,
și fără economie autohtonă, pentru că măsurule fiscale și legislația și ajutoarele de stat merg către/favorizează discrimanatoriu capitalul extern.
6-, Dar și..
Dar și serviciile și politicul au înțesat absolut toate faliile societății – de la economie, administrație, presă, gestiune locală, politică externă etc – cu oamenii lor coruptibili și având misiuni străine de așezarea României pe o temelie solidă : uneori, războaiele lor produc defecțiuni, iar acestea ne păstrează pe buza prăpastiei pe care mergem de 27 de ani.
Cum? E o bănuială – mai cumplită decât tabloul de mai sus : acești oameni sunt aleși nu după expertiză sau capacitate de-a găsi soluții la problemele pe drumul către societatea”aia”, ci dintre cei șantajabili. Scut spus: nu intri ”în sistem” până când ”sistemul” nu te are cu ceva la mână. Mă uit la cazul Bica (o tot văd plângându-se, zilele astea, la televizor), sau la cazul băiatului ăla de la ANI – o mică beizadea a Brașovului, care se tânguia și el la un moment dat că …
Zi de zi îmi stric ochii căutând în jur fiecare detaliu care să-mi infirme acest principiu înspăimântător. Uneori respir ușurat. De fapt, rareori respir ușurat.
*
PS: Uitându-ne – eu și colegii mei – în jur la ceea se petrece în presă, la reacții și ”misiuni” care vizează serviciile (toate – inclusiv SIE, cu crocodilii lui anonimi din ambasade, instalați nu în interesul României, ci al unor grupuri restrânse din România) și la ”sincronizări” între politicieni, servicii și ”prestatori” – facem uneori haz de necaz. ”Noi de-ai cui suntem” ? – sunt întrebat. ”Noi suntem de-ai mei. Atât că și eu am câteodată sentimentul că apărem doar pentru că cineva ne dă voie”. ”Cine”?
”Sunteți futere – le răspund invariabil. De unde dracului să mai știm cine ne dă voie?”
