Coldea, audiat la Secția Specială în dosarul deschis de Adina Florea procurorului Negulescu

Redactia | 08.09.2020

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, este audiat marți la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, citat ca martor în ultimul dosarul lui Mircea Negulescu.

Pe aceeași temă

În aceeași zi este așteptat la audieri și fostul șef SRI Prahova, Sabin Iancu, după ce fostul procuror Mircea Negulescu a spus la Realitatea PLUS că atunci când era prim-adjunct al SRI, Florian Coldea l-ar fi sunat pe Iancu să îl întrebe de ce era citat Sebastian Ghiță la DNA Ploiești, în dosarul în care Negulescu era anchetator.

Tot Negulescu a spus că Florian Coldea l-ar fi sfătuit pe Ghiță ce să declare la parchet și că îl chema sistematic pe Iancu la SRI, să spună la testul poligraf ce știe despre dosarele lui Ghiță.

Mircea Negulescu este în prezent cercetat penal de procurorul Adina Florea, de la Secția Specială, pentru cercetare abuzivă și represiune nedreaptă în dosarul Tony Blair, în care Negulescu a investigat finanțarea campaniei lui Victor Ponta de către Sebastian Ghiță.

După reținerea lui Negulescu, fostul premier, Victor Ponta, l-a acuzat pe fostul procuror că a fabricat probe: „Dl. Negulescu a fabricat probe false, a șantajat persoane cercetate în alte dosare și i-a obligat să depună mărturii false, a folosit ilegal statutul de martor cu identitate protejată pentru cei șantajați de el, a influențat direct decizii strict politice și persoane publice din județul Prahova, a avut un comportament și acțiuni de crimă organizată folosind statutul de procuror și puterile legale specifice funcției, a cheltuit milioane de lei din bani publici pentru războaiele lui de interlop și mai sunt și alții care au procedat la fel!”.

Ponta a mai scris pe FB că anchetatorul a fost „protejat până azi”. Liderul Pro România mai spune că PNL „se luptă” să desființeze Secția Specială „ca să îi protejeze pe infractorii care au fabricat dosare adversarilor lor politici!”

Secția Specială a fost înființată de puterea PSD în ultimul său mandat la guvernare, încheiat prin moțiunea de cenzură a PNL și căderea guvernului Dăncilă, în octombrie 2019.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22