Pe aceeași temă
La intrarea în sediul instituției, Coldea a declarat jurnaliștilor prezenți că va face ”câteva observații” la plecare și a adăugat: ”Cât interes pentru un profesor!”. Chemarea fostului număr doi din SRI la secția specială ar avea legătură cu dosarul aducerii lui Nicolae Popa în țară.
Este a doua oară când Coldea se prezintă în fața procurorilor de la Secția Specială după ce în 22 aprilie a ridicat documente din dosar. Florian Coldea este profesor universitar la UBB Cluj.
Secția specială de anchetare a infracțiunilor comise de magistrați a anunțat, oficial, la sfârșitul lunii martie, că a pus în mișcare acțiunea penală împotriva fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care a acuzat-o de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă. Secția a anunțat într-un comunicat că procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019, interzicându-i lui Kovesi să părăsească România fără cu încuviințarea procurorului și să desfășoare activitatea de procuror.
Fosta șefă a DNA a contestat măsura, iar Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat câștig de cauză, anulând măsura preventivă a controlului judiciar.
Laura Codruța Kovesi este cercetată în dosarul aducerii în țară în 2011, din Indonezia, a fostului director al FNI, Nicolae Popa, omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Pe atunci, Kovesi era procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de detenţie în dosarul FNI. La rândul lui, Sebastian Ghiţă a anunţat pe 9 decembrie 2018 că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ghiţă reclama că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa. Poliția Română a anunțat, la acel moment, că repatrierea lui Popa a fost făcută conform legislației și a prezentat public facturile plătite de Ministerul de Interne.