Băsescu ştia despre banii din Bulgaria, dar nu şi că sunt pentru numirea lui Mihaiu

E.b. | 31.07.2016

Traian Băsescu susţine că a primit informaţii, pe vremea în care era preşedinte, despre banii scoşi dintr-un cont din Bulgaria pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării, după cum spun acum procurorii anticorupţie. În 2008, DNA nu ştia motivul tranzacţiei, conform fostului preşedinte

Pe aceeași temă

 
 

Băsescu a spus, la  RTV, că banii au fost scoşi din Bulgaria, în tranşe de câte 300.000 de euro.


"...Vă pot spune eu. Am avut cunoștință despre banii care se scoteau din Bulgaria. Erau operaţiuni care s-au raportat. Banii s-au scos din Bulgaria, în trei tranșe de câte 300.000 de euro. Probabil instituțiile statului nu au acționat pentru că nu au știut pentru ce au fost. Au reuşit să afle că s-au scos banii din Bulgaria, dar nu şi ce s-a făcut cu ei (...)", a spus Traian Băsescu la RTV, conform romaniatv.net.


El a precizat că, pe vremea în care era preşedinte a primit informaţii legate despre banii care au fost scoşi dintr-un cont din Bulgaria, însă informaţiile au fost insuficiente pentru demararea acţiunii penale.


"Instituţiile statului nu au acţionat pentru că nu au ştiut pentru ce au fost. Au aflat că s-au scos, dar atât. Se pare că aici s-a cumpărat numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei. Probabil acum procurorii au legat lucrurile în urma unui denunţ. Cred că în acest caz ţinta este primitorul banilor pentru că a fost la schimb şi Olteanu a făcut greşeala să anunţe el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cine va fi noul guvernator al Deltei. N-a anunţat-o Guvernul, n-a anunţat-o Tăriceanu. (...) Am convingerea că DNA nu a mai avut nevoie de suport popular pentru că e cu temele foarte bine făcute", a spus Băsescu la RTV, conform news.ro.


El a apreciat că modul în care au acţionat procurorii anticorupţie în dosarul legat de numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării arată că DNA este sigură de dosarul pe care l-a instrumentat.
 

"Lucrurile s-au făcut discret, fără spectacol. Nu au fost chemate televiziunile, nu a fost scos cu cătuşe la mâini. După liniştea cu care DNA a dat drumul la acest caz şi la măsurile împotriva domnului Olteanu, DNA nu a avut nevoie de suport public şi de spectacol pentru că e sigură pe ea. Una este când un om dă bani la partid, dar nu vrea să se înscrie acolo ca să nu-i apară numele în Monitorul Oficial, alta când este vorba de numirea unui om pe bani. Este mită", a mai declarat Băsescu la RTV, conform news.ro.
 

"Instituţiile statului nu au acţionat pentru că nu au ştiut pentru ce au fost. Au aflat că s-au scos, dar atât. Se pare că aici s-a cumpărat numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei. Probabil acum procurorii au legat lucrurile în urma unui denunţ. Cred că în acest caz ţinta este primitorul banilor pentru că a fost la schimb şi Olteanu a făcut greşeala să anunţe el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, cine va fi noul guvernator al Deltei. N-a anunţat-o Guvernul, n-a anunţat-o Tăriceanu. (...) Am convingerea că DNA nu a mai avut nevoie de suport popular pentru că e cu temele foarte bine făcute", a spus fostul şef al statului.


Băsescu crede că fostul premier, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi ştiut de mita care s-ar fi dat pentru numirea lui Liviu Mihaiu. 
"Îl ştiu pe Tăriceanu E un om cu bani, nu a avut nevoie să ia o mită de un milion. La cât îl cunosc, nu cred că e omul care să condiţioneze o numire pe bani", a spus Băsescu.


Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, este acuzat de DNA că, pe vremea în care era era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu. Banii ar fi fost daţi în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.


Procurorii DNA arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vinţu. ”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat.


În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de Guvern prin care a fost oficializată numirea, şi i s-a adus la cunoştinţă că va fi desemnată pentru acel post, susţin procurorii.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu a fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.


DNA a anunţat că se fac acte de urmărire penală în această cauză şi faţă de alte persoane. 


Judecătorii instanţei supreme au decis, vineri seara, instituirea măsurii de arest la domiciliu pe durata de 30 de zile pentru viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Decizia nu este definitivă.  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22