Bucureștiul și alte 17 județe din România, pe lista zonelor de risc pentru Germania

Redactia | 13.08.2020

Autoritățile germane au trecut Bucureștiul și încă zece județe din România pe lista zonelor de risc, de miercuri seară, alături de alte 7 care erau deja declarate zone de risc de pe data de 7 august.

Pe aceeași temă

În continuarea precizărilor din data de 8 august 2020, privind modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Republicii Federale Germania în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de 12 august a.c., autoritățile Republicii Federale Germania au actualizat lista „zonelor de risc“ din România stabilită în contextul pandemiei de COVID-19.

Ca urmare a acestei actualizări, municipiul București, alături de alte 10 județe din România, respectiv Bacău, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adaugate pe lista zonelor de risc.

Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august 2020.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că șapte județe (Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți și Timiș) sunt deja declarate zone de risc din 7 august 2020.

Astfel, în total, la acest moment, 17 județe alături de municipiul București se află pe lista zonelor de risc.

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate.

În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgență medical 116 117. În cazul neîndeplinirii obligației de testare, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR. Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” și recomandată tuturor celorlalți călători care intră pe teritoriul german.

Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Republica Federală Germania, călătorii au obligația de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testării. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o zonă de risc (inclusiv cele mai sus-menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție (distanțare socială, igienă, mască) fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic sau vizite.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la:

https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html

Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale:

https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

De asemenea, informații cu privire la măsurile adoptate de autoritățile germane ori recomandările pe care acestea le fac populației pot fi accesate în mai multe limbi de circulație internațională: germană, engleză, franceză.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 şi Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

https://www.mae.ro/node/51913, http://berlin.mae.ro/ și http://www.mae.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22