Camelia Bogdan, către Elena Udrea: Omisiunea sesizării se pedepseşte cu 3 ani de închisoare

E.b. | 20.10.2017

Camelia Bogdan reacţionează la afirmaţiile făcute ieri de Elena Udrea şi susţine că aceasta s-ar face vinovată de o faptă prevăzută de Codul Penal.

Pe aceeași temă

 

 

Elena Udrea a afirmat joi, după audierea în Comisia parlamentară de control a activităţii SRI, că, la momentul în care se apropia judecarea dosarului lui Dan Voiculescu, l-a auzit pe generalul SRI Florian Coldea spunând că în complet va intra judecătoarea Camelia Bogdan și că în trei zile va da zece ani închisoare cu executare.
 

Camelia Bogdan afirmă, conform Stiripesurse, că Udrea ar trebui citată în dosarul de la Parchetul General deschis la începutul anului în urma înregistrărilor prezentate public de fostul deputat Sebastian Ghiță.

 

"Există un dosar la PÎCCJ, să se ducă să dea declaraţie! Ar trebui citată, eu nu am nicio calitate ca să solicit administrarea de probatorii. Se persistă în inocularea percepţiei că domnii de la SRI m-au sfătuit în chestiuni de combatere a spălării banilor/confiscare, ceea ce e hilar. Eu am creat doctrina în România, era firesc să creez şi practica. Dar, acum, eu nu exclud ca să fi fost filaţi în perioada aceea, ori ca altcineva să fi aflat soluţia, nu de la mine. Oricum, m-am gândit la o individualizare corectă până în ultima zi. Dar, repet, eu şi colegul ne puteam răzgândi. Oricum, dacă doamna Udrea ştie că s-a încălcat secretul deliberării şi nu a anunţat organele de urmărire penală, ar trebui încadrată fapta domniei sale la omisiunea sesizării, 267 Cod Penal. Se pedepseşte cu 3 ani închisoare", a declarat Camelia Bogan, citată de Stiripesurse.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22