Pe aceeași temă
"Daca domnul Stuart Ramsey va fi adus in fata autoritatilor judiciare romane, noi solicitam si efectuarea unui test poligraf, de detector de minciuni, sa vedem cine minte. Eu unul cred foarte tare in faptul ca domnul Csaba este foarte sincer", a spus Marcel Vrabie, avocatul unuia dintre cei retinuti, la Curtea de Apel Bucuresti.
Precizarile vin dupa ce procurorii DIICOT au anuntat joi seara ca ii vor cita pe jurnalistii Sky News pentru audieri, prin intermediul unor comisii rogatorii, pentru a se stabili in ce conditii a fost realizat materialul privind presupusii traficanti de arme din Romania, reportaj despre care anchetatorii sustin ca este o inscenare. Acelasi lucru sustin si cei retinuti.
"Inregistrarea nu este un fals, fals este scenariul. Simplul fapt ca reporterii englezi afirma ca au fost arme militare. Orice specialist isi da seama numa dintr-o simpla privire ca sunt de vanatoare, in niciun caz arme de atac. Clientul meu regreta. Cand si-au dat seama de prostia pe care au facut-o, si asta s-a intamplat destul de tarziu, au fost socati, nu le venea sa creada. Pana atunci nu aveau nicio problema cat timp ei, reporterii englezi, au promis ca vor face precizarea ca personajele si faptele sunt fictive", a mai spus avocatul.
Pantics Levente, Pantics Csaba Atilla si Szanto Aurelian, cel care ar fi intermediat legatura jurnalistilor cu persoanele care apar in inregistare, au fost retinuti joi seara, urmand sa fie dusi vineri la Curtea de Apel Bucuresti pentru ca judecatorii sa decida daca vor fi arestati preventiv.
DIICOT sustine ca "din cercetarile efectuate a rezultat ca in realitate, asa-zisa investigatie jurnalistica nu era fundamentata pe fapte si imprejurari reale, ci a fost creata din initiativa jurnalistilor, prezentand ca veridice unele date si informatii false (...) Informatiile false la care facem referire, asa cum s-a evidentiat si mai sus, au generat sentimentul de insecuritate in randul populatiei, iar institutiile si structurile cu atributii in domeniul ordinii si sigurantei publice au facut eforturi considerabile, angrenand resurse umane si logistice consistente, tocmai pentru a identifica in cel mai scurt timp posibil persoanele ce apar in respectivul material video si a inlatura o potentiala stare de pericol", precizand ca ancheta s-a desfasurat cu sprijinul SRI.