„Am decis să investigăm dacă un reportaj Sky News despre un presupus trafic de arme în România respectă legislația privind acuratețea informației”, a delcarat pentru paginademedia.ro purtătorul de cuvânt OfCom, corespondentul CNA în Marea Britanie.
Procurorii români „colaborează destul de greu” cu autoritățile britanice în dosarul Sky News, a declarat, joi, procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.
Tony Blair este doar ultimul din lunga serie a fericiților câștigători la Eurobingo-ul politic de la noi. România ar fi fost oricum o destinație firească pentru interesele de business ale fostului premier britanic.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor trei bărbați români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News. Trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic, care au participat la realizarea reportajului, au fost puși sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false.
Consiliul National al Audiovizualului a solicitat OFCOM (The Office of Communications), institutie din Marea Britanie cu atributii similae cu cele ale CNA, sa analizeze reportajul difuzat in data de 7 august de postul britanic Sky News in legatura cu un presupus trafic de armament facut pe teritoriul Romaniei, anunta CNA intr-un comunicat de presa.
Ar fi util să evaluăm efectele pe care lipsa de profesionalism și ignorarea criteriilor deontologice din presa românească le pot avea asupra siguranței naționale și stabilității interne. Se încumetă cineva?
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an