CCR: Sectia pentru anchetarea magistratilor, constitutionala. Alte 4 sesizari, admise

E.b. | 23.01.2018

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale patru prevederi din Legea privind organizarea judecătorească, dar a decis ca infiintarea sectiei speciale care va ancheta infractiunile comise de magistrati este constitutionala. Legea va fi retrimisa parlamentului.

Pe aceeași temă

 
 

 

Totodată, Curtea a amânat pentru 30 ianuarie dezbaterea celorlalte două legi ale justiţiei in privinta carora a primit sesizari de la PNL, USR si Inalta  Curte de Casatie, respectiv Statutul magistraţilor şi organizarea CSM.

 

Dosarele care vizează statutul magistraţilor şi organizarea CSM le-am amânat pe 30 ianuarie, iar cel cu privire la organizarea judecătorească - am dat o decizie. Decizia constă în respingerea obiecţiilor de neconstituţionalistat extrinseci care vizau modul de constituire a comisiei parlamentare. Am admis pe patru puncte din textele care le-au ridicat autorii”, a anunţat Valer Dorneanu (foto), preşedintele CCR, citat de News.ro.

 

Una dintre sesizarile de neconstitutionalitate, respinse de CCR, se referea la infiintarea Parchetului special pentru investigarea judecatorilor si procurorilor, Inalta  Curte considerand ca se incalca principiul egalitatii in fata legii, deoarece ar deveni singura categorie profesionala din Romania cu un parchet dedicat.
 

 

Conform, News.ro,  pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CCR s-au aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 3, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de 29 de senatori PNL, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de 56 de deputaţi liberali, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea

 

Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii,  formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de 52 de deputaţi liberali.


În 29 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat Curtea Constituţională, considerând că opt articole din Constituţie sunt încălcate prin modificările adoptate de Parlament la legea privind organizarea instanţelor şi parchetelor şi legea privind organizarea şi funcţionarea CSM.

 

Prima sesizare făcută de ICCJ se referă la Statutul magistraţilor. Documentul este semnat de 89 de magistraţi care spun că modificările votate de Parlament încalcă 14 articole din Constituţie.

 

O altă sesizare se referă la înfiinţarea Parchetului special pentru investigarea judecătorilor şi procurorilor, ICCJ apreciind că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece magistraţii ar deveni singura categorie profesională din România cu un parchet dedicat.

 

O gravă încălcare a Constituţiei este considerată alegerea preşedintelui CSM doar prin votul judecătorilor aleşi în Consiliu, iar a vicepreşedintelui doar de către procurorii membri.

 

De asemenea, ICCJ consideră că verificarea, de către comisiile parlamentare de control al serviciilor secrete, a declaraţiilor date de magistraţii aleşi în CSM, conform cărora nu sunt ofiţeri acoperiţi sau colaboratori, încalcă separaţia puterilor în stat.

 

Procurorul general Augustin Lazăr s-a declarat convins că judecătorii Curţii Constituţionale vor da o decizie "istorică” asupra sesizărilor privind modificarea legilor Justiţiei.

 

"Ministerul Public în continuare este foarte atent, urmăreşte cu cea mai mare atenţie procedura de verificare a constituţionalităţii acestor legi. Am pus la dispoziţia instituţiilor competente toate suspiciunile de neconstituţionalitate pe care le-am avut şi avem convingerea că se va da o decizie de către Curtea Constituţională, una care va fi de referinţă, fără îndoială o decizie istorică cred că va fi, şi Curtea Constituţională cred că va da o soluţie înţeleaptă într-un caz care se află în atenţia opiniei publice româneşti”, a spus Augustin Lazăr, săptămâna trecută, la intrarea la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii.

 

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a spus, la prima şedinţă CSM din acest an, că are speranţa şi încrederea că CCR va judeca cu multă obiectivitate sesizările asupra modificărilor la legile justiţiei,  şeful statului spunând că aceste modificări au fost adoptate printr-o procedură neclară, ad-hoc, cu "pumnul în gura opoziţiei” şi sub presiunea timpului.

 

Luni, şi USR a anunţat că a depus la Curtea Constituţională o contestaţie pe cele trei legi ale justiţiei, liderul formaţiunii, Dan Barna, spunând că juriştii USR au descoperit şi alte motive de neconstituţionalitate faţă de cele sesizate deja de ICCJ şi PNL.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22