CCR va discuta pe 14 decembrie sesizarea presedintelui privind legea eliminarii a 102 taxe

E.b. | 15.11.2016

Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta în 14 decembrie sesizarea președintelui Klaus Iohannis asupra legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au declarat pentru AGERPRES reprezentanți ai CCR.

Pe aceeași temă

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare privind legea prin care sunt eliminate peste o sută de taxe, solicitând declararea actului normativ ca neconstituţional în integralitate. Liviu Dragnea, preşedintele PSD, iniţiatorul legii care elimină peste o sută de taxe, susţine că motivele pentru care preşedintele a trimis la CCR actul normativ sunt ”exclusiv politice”.

 

Iohannis susţine în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional, conform News.ro.


Preşedintele acuză încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.


Klaus Iohannis mai spune în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile  publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.

 

Iohannis subliniază că legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

 

În sesizare, Iohannis se referă şi ka situaţia TVR şi a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor, în cazul în care instituţiile ar rămâne bugetate doar de la stat, şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi televiziune.

 

Iohannis critică şi eliminarea timbrului de mediu, spunând că sunt afectate programele finanţate din fonduri externe nerambursabile în lipsa unor măsuri compensatorii, dar ar încălca şi normele UE în materie.

 

În final, Iohannis avertizează că prin această lege România riscă să depăşească ţinta de 3% de deficit, agreeată de ţara noastră în faţa organismelor internaţionale.

 

 

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, iniţiatorul legii care elimină peste o sută de taxe, susţine că motivele pentru care preşedintele Klaus Iohannis a trimis la CCR actul normativ sunt ”exclusiv politice”, el spunând că şeful statului ”îi umileşte pe români”, iar pentru a înţelege de ce este bună legea, ar fi trebuit să meargă la una din cozile la care românii stau doar pentru a plăti una din cele 102 taxe.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22