Pe aceeași temă
Opoziţia din Consiliul General contestă iniţiativa majorităţii PSD-ALDE, în timp ce reprezentanţii Puterii consideră că oamenii care se opun acestei iniţiative vor, de fapt, să se împotrivească eficientizării administraţiei.
Cele zece firme pe care majoritatea din Consiliul General vrea să le înfiinţeze se vor ocupa de activitati de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă, producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, consolidări, construcţia de drumuri şi poduri, gestionarea locurilor de parcare, managementul traficului, activităţi medicale, turism, administrarea spaţiilor verzi şi agrement, scrie Adevarul.
Acţionarul majoritar va fi Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti (99,9%) şi SC Service Ciclop SA (0,1%), o altă companie a Municipiului Bucureşti. CGMB şi-a dat deja acordul de principiu pentru înfiinţarea acestor societăţi comercial, într-o şedinţă desfşurată la sfârşitul lunii februarie.
Consilierul general liberal Ciprian Ciucu s-a pronunţat împotriva iniţiativei majorităţii PSD-ALDE..
Companiile lui Firea, 475.000 de euro pentru nimic / Azi, la Comisia de Buget a Consiliului General s-a discutat despre cele 10 companii pe care Minunea Minunilor din Primăria Capitalei și le dorește din cele 19. Viziune? Nema! Membri PSD și ALDE nu știau nici ei mai mult decât noi. Ce vrea cu companiile astea? Nu este clar, scrie Ciprian Ciuc, consilier al PNL, pe Facebook.
Vrea să le dea la toate câte un capital de pornire de câte 25.000!!! Păi hai să facem un calcul simplu: 25.000 x 19 = 475.000!
Deci toate, nu contează dacă este firmă de construcții (cu necesar de capital pt. buldozere, macarale, muncitori etc.) sau firmă de managementul voluntarilor (e nevoie doar de câteva birouri), toate au 25.000 Euro, capital de pornire (minim prevăzut de lege pentru SAuri).
I-am întrebat care este viziunea lor cu aceste companii, dacă au planuri de afaceri, că investitorii se uită la planuri de afaceri. Nema! Cică planurile de afaceri le vor face cei pe care-i vor pune ei directori.
Deci ei vor companii și pace!
Nu este clar pentru ce vrea să dea cei 475.000 în afară de salarii pentru oamenii lor, PSD/ALDE și, probabil, PMP.
În comisie au argumentat clar: acolo vor aduce oameni bine pregătiți (zic ei) și vor muta oamenii buni din Primăria Capitalei. Asta ar fi catastrofal pe termen lung.
În teoria administrației, executivul (în cazul nostru primăria) își asumă mereu funcția strategică, adunând cei mai buni oameni din propriul sistem în aparatul de lucru al primăriei. Companiile, instituțiile subordonate, nu fac nimic altceva decât să pună în practică ce se gândește în Primărie! Așa e logic, așa e normal.
Ce face Gabriela Firea/PSD/ALDE? Taman invers!
Vrea să ducă expertiza, plătită din bani publici, în afara Primăriei! În companii! Hai să facem împreună un exercițiu de imaginație.
Imaginați-vă că veți prelua dvs. Primăria din 2020, veți fi primar. Aveți nevoie cu oameni cu care să lucrați. Îi mai găsiți în Primărie? NU! Sunt oameni care depind direct de Gabriela Firea și NU SUNT FUNCȚIONARI PUBLICI! Nu răspund conform obligațiilor funcției publice. Te pot ignora cu zâmbetul pe buze și cu asta basta! Vor putea lua acasă documente, ascunde contracte, se vor putea face că plouă.
Hai, dați mai departe pentru că e nasol. Se pare că vrea să ignore și votul cu 2/3, chiar mâine. Poate află și presa liberă si cu capacitate de a explica oamenilor dezastrul ce se prefigurează, conchide Ciprian Ciuc, consilier al PNL, pe pagina sa de Facebook.
Pe de altă parte, argumentul celor care deţin majoritatea în Consiliul General este că prin înfiinţarea acestor societăţi ar putea fi rezolvate mai multe probleme din administraţie. „Cei care votează împotriva înfiinţării acestor societăţi votează împotriva căderii tarifelor pentru populaţie, împotriva eficientizării şi rentabilizării actului administrativ, împotriva ordinii şi disciplinei administrative, vor să menţină corupţia şi birocraţia care se află în acest moment în administraţii”, a declarat primarul general Gabriela Firea, în şedinţa în care au consilierii şi-au dat acordul de principiu asupra înfiinţării acestor firme, conform Adevarul.
Împotriva înfiinţării acestor societăţi comerciale s-a pronunţat şi USR. „USR se opune deciziei Gabrielei Firea de a înfiinţa o primărie a Capitalei paralelă, care nu dă socoteală nimănui, administrată de indivizi numiţi politic şi care ar scoate complet de sub controlul cetăţenesc cheltuirea banilor publici. USR a făcut plângere prealabilă pentru trecerea ilegală prin consiliu a hotărârilor de «înfiinţare de principiu» a societăţilor comerciale care ar sparge primăria“, a anunţat USR într-un comunicat de presă.