Proiectul Gabrielei Firea prin care o parte din Satul Francez era cedat în contul obligațiilor de 115 milioane euro către Costică Constanda a fost respins pentru a patra oară.
Consiliul General nu a aprobat proiectul prin care primăria Capitalei cerea guvernului să-i dea în administrare 50 de hectare din pădurea Băneasa pentru a fi amenajarea loc ”pădure-parc”.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti se întrunește vineri, într-o şedinţă extraordinară, pentru a clarifica situaţia organizării unui târg de sărbători în Piaţa Victoriei şi a modului în care a fost luată această decizie.
Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost întreruptă, joi, în urma unui scandal izbucnit după ce poliţiştii locali au împiedicat accesul mai multor cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, care au vrut să intre la şedinţă.
Ovidiu Raețchi, deputat PNL, i-a solicitat Gabrielei Firea, primarul Capitalei, să facă publice listele cu persoanele care au asistat la lucrările Consiliului General în ultimele luni.
USR a demarat in instanta procedura de anulare a hotararilor de Consiliu General prin care s-au infiintat ultimele zece societati municipale, a declarat Ana Maria Ciceala, consilier general, in timpul sedintei CGMB de marti.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an