Claudiu Năsui (USR PLUS): Vom face alianță cu PNL în CGMB, dar PMP nu va primi un cec în alb

Redactia | 28.09.2020

USR PLUS și PNL au deja angajamentele făcute și semnate în privința unei alianțe în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), declară la RFI Claudiu Năsui, copreședintele USR PLUS București.

Pe aceeași temă

Claudiu Năsui spune că USR PLUS va colabora cu PNL în CGMB.

„Cu PNL, absolut. Avem deja angajamentele făcute și semnate. Cu PMP, aș spune că depinde foarte mult de ei. În prezent, de exemplu, din cei 14 consilieri PMP, zece sunt membri în Consiliile de Administrație ale companiilor municipale, pe care noi intenționăm să le desființăm. Deci trebuie văzut și cu ei, în măsura în care vor fi compatibili cu propunerile noastre și cu proiectele noastre. Nu spunem un nu ferm, dar trebuie văzută compatibilitatea la nivelul Consiliului General”.

Copreședintele USR PLUS București precizează că PMP nu va primi un cec în alb.

„Nu pot să primească un cec în alb, nu pot să aibă susținerea noastră, decât bazată pe proiecte foarte punctuale și cred că lucrul acesta ar trebui spus foarte clar și să facem un fel de transparență a votului în CGMB, exact pe modelul din Parlament, ca să vadă și românii cine cum votează”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22