Firea, chemată de CGMB să dea explicații despre târgul din fața Guvernului

Dora Vulcan | 05.12.2017

Consiliul General al Municipiului Bucureşti se întrunește vineri, într-o şedinţă extraordinară, pentru a clarifica situaţia organizării unui târg de sărbători în Piaţa Victoriei şi a modului în care a fost luată această decizie.

Pe aceeași temă

 

 

În aceeași ședință va fi luat în discuție și proiectul USR care propune ca Piaţa Victoriei să devină un spațiu destinat protestelor.

 

Convocarea CGMB se produce după decizia municipalităţii de a organiza un târg de sărbători în faţa Guvernului, locul obişnuit al protestelor, a creat controverse, iar sâmbătă dimineaţă au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi, o persoană ar fi fost agresată de protestatari conform Jandarmeriei, iar trei dintre manifestanţi au fost amendaţi. De asemenea, protestatarii au demontat schelele scenei pregătite pentru târgul de Crăciun. Ulterior, municipalitatea a anunţat că va muta Festivalul de colinde din Piaţa Victoriei într-un alt loc.

 

De asemenea, municipalitatea va pune la dispoziţia consilierilor generali documentele oficiale emise de primarul Gabriela Firea, Primăria Capitalei, CGMB, PROEDUS, ARCUB, Inspectoratul Şcoalar sau orice altă instituţie din subordinea primăriei, care au stat la baza deciziei de a organiza acest târg în faţa Guvernului, precum şi a altor documente emise după luarea deciziei, scrie News.ro. 

 

Ulterior, municipalitatea a anunţat că va muta într-o altă zonă Festivalul de colinde care trebuia să fie organizat în Piaţa Victoriei. Firea a deplâns "începutul anarhiei”, spunând că, "dacă astăzi a fost împiedicată municipalitatea să organizeze legal un eveniment într-un spaţiu public, de protestatari agresivi, acelaşi lucru se poate întâmpla şi la Administraţia Prezidenţială sau la alte instituţii publice".

 

Ea a anunţat că, după incidentele de sâmbătă, va depune plângeri penale pentru distrugere de bunuri și împotriva celor care au distrus bunuri, dar şi împotriva celor care nu şi-au făcut datoria, acuzând lipsa de reacție a autorităţilor.

 

Firea, dată de gol de primarul de la sectorul 1

 

Primarul Dan Tudorache a spus, la Realitatea TV, conform de Adevărul, că decizia de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei a fost luată în partid, tocmai de aceea Gabriela Firea trebuia sprjinită, aluzie la criticile aduse de premierul Mihai Tudose, legate de faptul ca e neinspirată decizia primarului de a organiza un târg de Crăcin ăn faţa Guvernului. 

 

„Decizia să se facă târg de Crăciun îm Piaţa Victoriei a fost luată la partid“, a spus  Dan Tudorache.

 

​Mesajul transmis de Dan Tudorache, unul dintre politicienii fideli Gabrielei Firea, îi era adresat premierului, care a criticat decizia primarului general de a organiza un târg în faţa Guvernului. Tudorache a confirmat, astfel, indirect că decizia de organizare a târgului nu s-a făcut la rugămințile inspectoratului școlar, așa cum pretextase Firea pentru a putea face Piața Victoriei inaccesibilă protestelor. 

 

La scurt timp, primarul Capitalei şi cei şase primarii de sector au transmis o declaraţie comună în care au dat asigurări bucureştenilor că toate hotărârile care îi privesc sunt luate în Consiliul General şi în Consiliile locale ale celor şase sectoare, precum şi de către conducerile instituţiilor subordonate primăriilor.

 

"Am aflat cu surprindere că în mediul on-line se vehiculează informaţii potrivit cărora Primăria Capitalei şi primăriile de sector din Bucureşti ar organiza evenimente care sunt decise la sediul PSD. Dezminţim categoric aceste zvonuri şi îi asigurăm pe bucureşteni că toate hotărârile care privesc viaţa lor se iau în Consiliul General, Consiliile locale ale celor şase sectoare şi de către conducerile instituţiilor subordonate primăriilor, conduse de funcţionari publici. Le mulţumim, totodată, miniştrilor şi parlamentarilor PSD şi ALDE care susţin în Executiv şi Parlament proiecte de dezvoltare pentru Capitala României”, se arată în declaraţia comună a primarilor, transmisă de municipalitate.

 

Târgul din Piața Victoriei, pretext pentru reaprinderea unui conflict mai vechi între Firea și Tudose

 

Decizia de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei a dus şi la dispute între primarul Gabriela Firea şi premierul Mihai Tudose.

 

Premierul Mihai Tudose a spus, joi, că decizia primarului Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste.

 

"Nu cred că este cea mai inspirată decizie. Spuneţi-mi dumneavoastră, în primul rând, pe unde ajungem acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Eu cred că îşi va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult, se şi interpretează, că se face târg ca să nu mai vină nu ştiu cine...", a spus premierul.

 

Gabriela Firea l-a acuzat pe premier că dă "replici nepotrivite” colegilor din partid.

 

” Verticalitatea voastră stă în târgul din Piaţa Victoriei? ”, a fost replica lui Tudose. ”V-am rugat/ sugerat doamna Primar General să încercaţi să implementaţi soluţia de sistematizare a intersecţiei aşa cum a fost ea trimisă la Dvs de către MAI. Atât. Soluţie de uşurat traficul. Nu v-am solicitat niciodată să refuzaţi mitinguri” - a mai spus Tudose.

 

Premierul este cel care a inaugurat această perioadă în care dă replici din ce în ce mai nepotrivite colegilor de partid, începând cu faptul că într-o emisiune televizată le-a numit penale pe cele două colege ale noastre fără să fie o decizie a unei instanţe în acest sens, continuând cu faptul că la informaţia colegului nostru că se va organiza un miting, dumnealui, întrebat de presă, a spus că este din Brăila, nu din Craiova, aş adăuga eu că nu îl interesează mitingurile, continuând cu afirmaţia, tot în faţa presei, că nu a citit declaraţia celor două Camere ale Parlamentului, cu alte cuvinte nu-l interesează opinia domniilor lor de ce nu participă la parada de 1 Decembrie, culminând cu declaraţiile publice negative la adresa unei iniţiative ale Primăriei Capitalei şi cu atitudinea arogantă la adresa primarului Capitalei, colega domniei sale”, a declarat Gabriela Firea într-o intervenţie telefonică la Antena 3, citată de Gândul. 

 

Pe grupul nostru de Whatsapp unde ne mai comunicăm, ca între colegi, anumite sentimente şi stări, am trimis link-ul cu ştirea care apăruse deja pe toate site-urile, că premierul Tudose îi dă o lecţie Gabrielei Firea, se plasează de partea manifestanţilor, este împotriva primarului. Eu am dat acel link, cu completarea că dacă am ajuns să ne războim între noi nu facem altceva decât să dăm gură de oxigen adversarilor noştri politici. Orice am avea de comunicat ar trebui să o facem direct, nu în spaţiul public. (...) Eu i-am spus că mi se pare ipocrit că acum ceva vreme îmi spunea în privat că este agasat de protestele din Piaţa Victoriei şi de cererile sindicatelor de a face mitinguri, iar public s-a arătat îngrijorat că cei care ocupă de obicei piaţa nu vor mai avea un loc de exprimare. Mi s-a părut nedrept”.

 

Primarul General al Capitalei l-a mai acuzat pe Tudose că îşi „minimalizează” colegii şi că nu e normal ca dacă ocupă o funcţie înaltă să îi trateze pe ceilalţi „de sus”, dar şi că discuţiile apărute în presă nu conţin unele lucruri care l-ar fi pus pe primul ministru într-o lumină proastă. 

 

„Sper ca din acest moment domnul prim-ministru să înţeleagă faptul că o manieră colegială şi corectă de comunicare cu noi, colegii săi – încă colegii săi – trebuie să fie una directă, nu cu apropouri, insinuări prin presă“, a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea, la Antena 3, cu trimitere la faptul că Mihai Tudose a criticat public decizia Primăriei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, locul unde se protestează faţă de PSD încă din iarna trecută.

 

 

 

 

Tânăra ridicată de jandarmi:3000 de lei amendă, un deget umflat, păr smuls, sugrumată cu eșarfa

 

 

Sute de oameni au protestat, sambata, in Piata Victoriei fata de intentia primarului general al Capitalei de a organiza un târg de crăciun în intersecția de la guvern, unde se întrunesc protestatarii #rezist. Protestul a degenerat in violente. Mai multe persoane au fost ridicate si duse la dubă.

 

 Printre acestea se numara si Angi Serban, o tanara care povesteste pe pagina personala de Facebook ce s-a intamplat, sambata, in Piata Victoriei din Capitala.

 

”Cum m-am ales cu o îndubare, 3000 de lei amenda, un deget umflat, niște par smuls și niște dureri dubioase de spate pentru Piața Victoriei?!

Despre ziua de ieri:

Când m-am trezit dimineață aveam zeci de apeluri de la prietenii mei din Piață. Încă de la 06:00 dimineața m-au sunat. Am realizat instant ca e panică!

Îl sun pe Alexandru Socol si-mi răspunde: Au început sa monteze Târgul în Piață!

Mă împachetez repede și fug în Victoriei.

Când am ajuns, am văzut gardurile, schelele, toaletele și macaraua care monta balizele de beton și mi-am spus în gând "pfoa, cum naibii ieșim din asta"?

Despre protest, ați tot văzut imagini, despre cum e sa fii la fata locului, urmează sa va povestesc începând de la incidentul cu seniorul.

Eram pe balizele de pe platforma, strigam ceva la portavoce, cu spatele către Guvern. Știam ca filmează Sandy de pe trotuar, dar nu am stat cu ochii pe el. De obicei se descurca. La un moment dat, am văzut cum ceilalți ies printre garduri și dau buzna pe partea cealaltă. Când m-am întors, jandarmii îl imobilizasera pe Sandy, dar nu am înțeles de ce!

Am sărit de pe platforma, am mers la ei și am văzut seniorul cu sânge pe față. L-am intrebat:

- Ce ați pățit?

- M-am împiedicat și am căzut, domnișoară!

Nu l-am crezut, dar tot nu înțelegeam ce se întâmplă în toată harmalaia aia. În scurt timp, am mers toți în Piață sa ne continuam protestul.

În Piață, am văzut imaginile și am înțeles ce s-a întâmplat. Seniorul a discutat cu Jandarmeria (probabil le spunea sa ne umfle, din câte am înțeles este un fost securist care se perinda prin anumite cercuri, deci a fost premeditat), Sandy l-a chestionat, seniorul a început sa-l injure ca la ușa cortului atât pe Sandy, cât și pe noi, Sandy i-a spus ca este nesimțit și ca așa se comporta comuniștii psd-isti, replica pentru care seniorul l-a altoit cu un ghiozdan în cap.

Din nefericire, instinctul de barbat s-a activat și i-a plasat un pumn. De aici și imaginile cu fata lovită a seniorului.

Jandarmeria nu a intervenit în momentul în care Sandy a fost agresat, ba mai mult, s-au amuzat pe subiect, în schimb, când a ripostat, l-au pus la pământ. Lipsa totala de imparțialitate.

Bineînțeles ca nu sunt de acord cu reacția lui, dar nici cu reacția seniorului și a Jandarmeriei.

Ceea ce s-a întâmplat este culpa comuna, deși exista circumstanță atenuanta: autoapararea.

Sandy s-a aparat.. ca n-a fost cea mai buna reacție, pot sa înțeleg, dar a fost consecință, nu cauză!

La mai bine de o ora după incident, aproximativ 20 de jandarmi veneau alergând către Piață. Am coborât de pe balize și ne-am îndreptat către locul pe unde au intrat primii 3.

A venit dialogul (care numai dialog nu a făcut) sa-i comunice lui Sandy ca îl invita la secție și ca dacă nu accepta invitația îl vor lua împotriva voinței lui. Moment în care oamenii au încercat sa le explice ca s-a aparat. Le-au prezentat imagini, marturii, au cerut sa li se explice de ce nu au intervenit de la bun început..

Nu a contat. Am fost înconjurați de către cei de la intervenții care ne-au împins, tras, lovit, ne-au sucit mâinile.. Ne-au strâns atât de tare încât nu mai puteam respira. Am început sa strigam de durere pentru ca ne contorsionau mâinile, dar nu le-a pasat, aveau ordin sa îl extragă cu tot cu noi.

Unul dintre jandarmi mi s-a adresat cu: "pleacă fă de aici!" Am înțeles că se aude pe una dintre filmări, nu am avut timp sa le urmăresc.

Forța aplicata de către Jandarmerie a fost total nejustificata. Ori asta li se ordonă, ori este exces de zel. In ambele situații este foarte grav.

După ce l-au extras, oamenii le-au urat celebrul "Jandarmeria apară hotia", de lângă balize.

Știți cum a răspuns Jandarmeria?

Au tras de foile gardului care erau lângă balize, i-au închis ca pe animale și au lovit cu bocancii în gard. I-am văzut striviți de balize, iar pe unii căzuți din picioare.. Am crezut ca mi se face rău. .

Am pus mana pe gard sa-l împing cât sa le fac loc sa iasă, mai ales ca doamna Teodora Vlad are probleme cu picioarele și nu se putea ridica.

Era lângă mine si voiam sa-i fac loc si sa o ajut sa se ridice.

Individul de la Jandarmerie care mă tine de mana stânga în fotografie, a vrut sa mă oprească și l-am împins cu mana dreapta. A considerat ca l-am lovit și a început sa tragă de mine ca de un infractor. Nu știu exact câți au venit, dar le-am simțit forța.

M-au tras, m-au împins, m-au strâns de gat cu esarfa, m-au tras de par și, deși m-am opus și le-am cerut sa fiu legitimată, m-au luat pe sus și m-au băgat în duba.

Punctez: i-am spus de trei ori ca mă sugruma cu eșarfa pana m-a eliberat. Cred ca nu m-a crezut pe cuvânt, dar imaginile vorbesc.

Îndubați (cum spunem noi) am fost eu și Alex, băiatul din poza a doua, care nu a făcut altceva decât sa încerce sa mă salveze cand a văzut cum se comportau. Pe Sandy l-au luat separat.

Ne-au ținut în duba vreo 15 minute și au încercat sa ne ia la mișto. Mi-au adus o femeie jandarm după ce a insistat Alex ca nu respecta procedura.

Am mers la Secția 1, unde am fost însoțiți de un avocat care mai vine pe la proteste și care ne va ajuta sa contestam în instanță procesele verbale.

În Secția 1 era frig bocnă, iar noi uzi pana la piele. Ne-au ținut doua ore și ceva sa completeze 3 pv-uri. Toți primeau indicații prin telefon despre ce ar trebui sa apară în pv.

Am fost percheziționati, iar asupra noastra nu au fost găsite obiecte, substanțe, sau alte materiale periculoase.

Sanctiuni:

• Cate 3000 de lei pt mine și Alex pentru obstructionarea organului.

• 1000 de lei pt Sandy - lovire.

Am ajuns în punctul în care cetățeanul nu mai are dreptul la replica. Dialogul este inexistent, iar singura metoda aplicata este forța.

Jandarmeria a refuzat sa dialogheze, au venit sa aplice forța pentru ca aveau la baza comunicatele mincinoase lansate în spațiul public. Acesta-i motivul pentru care le-a luat o ora și ceva sa vina și sa ridice persoana în cauza din Piață.

Eu nu i-am împiedicat sa restabilească ordinea, ci sa comită un abuz. Am acest drept ca cetățean! Sa refuz un abuz!

Felul agresiv și violent în care au acționat îi descalifica. Nu consider ca își făceau datoria.

Dar mnah.. Ei sunt doar niște executanți.

Ce am câștigat:

La ora 16:00 au venit reprezentanții firmelor care aveau aduse materiale în Piață sa ne comunice ca vor muta Târgul.

La auzul acestei vesti, toată lumea a aplaudat.

Apoi s-a strigat DEMISIA!

Nu știu care ai votat-o pe Pandela, dar chiar mai ai nevoie sa-si încheie mandatul ca sa înțelegi cât de incompetenta este?

Sunt bine!

Acum ca mi s-a reglat nivelul de adrenalina din corp, resimt efectele datoriei pe care si-o îndeplinea Jandarmeria.

Piața este din nou libera pentru proteste!

Târguri avem suficiente!

Power to the People!”

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22