China Black Monday. Dupa caderea de pe bursele asiatice, Wall Street - in cadere libera

Fara Autor | 24.08.2015

Pe aceeași temă

Căderea de pe bursele asiatice a fost urmată luni de o prăbușire pe Wall Street,  în primele minute de la debutul tranzacțiilor indicele Dow Jones înregistrând o contracție de 5,75%, iar indicele Nasdaq o cădere de 7,98%, transmite AFP.

 

Scăderile înregistrate la debutul tranzacțiilor pe Wall Street s-au făcut resimțite imediat și peste Ocean, agravând tendința de scădere de pe principalele burse europene (Londra, Frankfurt, Paris, Madrid, Amsterdam sau Bruxelles ) care au înregistrat deprecieri de peste 7%, scrie AFP, preluată de Agerpres.

 

Cotația barilului de petrol 'light sweet crude' (WTI) cu livrare în luna octombrie a deschis ședința de luni cu o cădere de 4,18% până la valoarea de 38,76 dolari per baril, fiind pentru prima dată în ultimii șase ani și jumătate când coboară sub pragul psihologic de 40 de dolari.

 

Bursa de la Shanghai a închis luni cu o scădere de 8,49%, cea mai mare contracție din ultimii opt ani, ceea ce a afectat și restul burselor asiatice, precum și principalele burse europene.

 

În prezent, Bursa de la Shanghai a anulat toate câștigurile înregistrate de la începutul anului, revenind sub nivelul înregistrat în data de 31 decembrie 2014. Investitorii sunt îngrijorați de posibilitatea unei aterizări dure a economiei chineze, în pofida eforturilor autorităților de a relansa exporturile și activitatea economică.

 

Căderea burselor din China, în Lunea neagră, s-a transmis în pieţele asiatice de capital, dar şi în plan global, pe fondul scăderilor accentuate consemnate vineri de acţiunile din SUA şi Europa.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22