Chitaristii Goodbye to Gravity, care isi lansa la Colectiv al doilea album, au decedat

Iulian Popescu | 01.11.2015

Mihai Alexandru și Vlad Țelea, chitarişti ai formaţiei Goodbye to Gravity, care concerta vineri seara în Clubul Colectiv din Bucureşti când a izbucnit incendiul, au decedat, potrivit Mediafax. Ceilalți trei colegi ai lor sunt răniți și internați.

Pe aceeași temă

Andrei Găluţ (voce), Alex Pascu (bas) şi Bogdan Lavinius (tobe) au fost răniţi şi sunt internaţi, potrivit informaţiilor oferite Mediafax de casa de discuri Universal Music România, care s-a ocupat de lansarea albumului formaţiei. Goodbye to Gravity, una dintre cele mai cunoscute trupe românești ce abordează genul heavy metal, își lansa al doilea album din carieră, numit "Mantras of War".

 

În incendiu a murit şi iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniţă, cofondator al UrbanEye Film Festival din Bucureşti, potrivit aceloraşi surse

 

Tracklist-ul albumului "Mantras of War" conține zece piese și este deschis de piesa "The Day We Die", o melodie de 4,47 minute.

 

Un incendiu devastator a izbucnit vineri noaptea la Clubul de noapte Colectiv unde se lansa un album rock și se aflau peste 400 de persoane.

Flăcările au izbucnit de la scânteile artificiilor care au aprins buretele pentru antifonare de pe un stâlp din fața scenei și apoi s-a extins fulgerător pe tavan și la pereți, zone acoperite tot cu burete care nu era tratat ignifug.

În momentul deschiderii ușii, valul de aer a declanșat un “fenomen pâlnie”, cum spun specialiștii, intensificând flăcările din interior.

Clubul nu are decât o ușă de ieșire și mulți dintre cei care au reușit să fugă de flăcări s-au rănit în busculada provocată de panică.

 

Ultima situație:

27 de tineri care au murit

146 de persoane internate

La Spitalul Floreasca sunt internați 16răniți, dintre care 14 în stare critică, intubați

17 persoane dintre cele decedate sunt neidentificate, iar dintre răniții internați 5 sunt cu identitate necunoscută 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22