Pe aceeași temă
Legea educaţiei a intrat în vigoare, miercuri, 9 februarie, la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial. Potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, vor fi necesare nu mai puţin de 50 de hotărâri de guvern şi 100 de ordine de ministru pentru aplicarea legii şi a cadrului general. Există însă un pachet de măsuri cu efecte directe şi, teoretic, cu aplicabilitate imediată. Printre ele se numără mai cu seamă acele texte care aduc, într-un fel sau altul, atingere unor persoane influente din mediul politic şi universitar, care, dacă legea se aplică, fie îşi vor pierde calitatea de factori decidenţi în universităţile pe care le conduc din cauza incompatibilităţii cu alte funcţii pe care le ocupă în paralel, fie vor fi pensionaţi, chiar în cursul acestui an universitar, pentru că împlinesc vârsta prevăzută de lege, 65 de ani.
Nebuloasa normelor
Aplicarea altor măsuri a fost deja amânată de ministrul Daniel Funeriu, pentru că lipsesc normele metodologice care ar fi trebuit să însoţească, de altfel, de la bun început această lege şi fără de care o bună parte dintre prevederi rămân inoperante. Chiar în prezenţa unor norme metodologice, pluteşte evident un mare semn de întrebare legat de capacităţile logistice ale şcolilor româneşti în absorbirea uneia dintre măsurile cele mai bulversante, din acest punct de vedere, anume trecerea la gimnaziul cu cinci clase. Urmează, fireşte, discuţiile extrem de delicate referitoare la reconfigurarea normelor pentru profesorii din învăţământul liceal, care-şi vor vedea, ca o consecinţă a aceleiaşi măsuri, diminuate drastic normele. Toate acestea formează o nebuloasă mult prea greu de risipit, chiar şi pentru ministerul iniţiator al Legii educaţiei, deşi nu lipsesc declaraţiile triumfaliste legate de marile realizări în reforma educaţiei, la originea cărora ar sta textul atât de disputat.
Prima măsură cu aplicabilitate imediată şi care dă naştere, fără doar şi poate, celei mai mari tulburări în rândul cadrelor didactice universitare este obligativitatea pensionării la 65 de ani. Potrivit unor statistici date publicităţii în ultima perioadă chiar de Ministerul Educaţiei, România ocupă unul dintre locurile fruntaşe la media de vârstă a corpului profesoral la nivel european, anume 52 de ani, iar recordurile incontestabile sunt prezente la Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), unde 141 din cei 494 de profesori sunt pensionari. Dar cifrele nu arată foarte bine nici în alte centre universitare, pentru că, la nivel naţional, media de vârstă a cadrelor didactice în învăţământul superior nu a încetat să crească. Astfel, la 1 ianuarie 2007, în sistem existau 665 de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani, în anul universitar 2007-2008 numărul acestora a fost de 771, pentru ca la 1 octombrie 2008 cifra să ajungă la 802, reprezentând 15% din totalul posturilor de profesori.
Pensionarea respinsă
Prevederile legale privind pensionarea şi reangajarea prin contract, în regim de plată cu ora, sunt extrem de clare. Articolul 271, alineatul 1, stipulează că „personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei legale de pensionare, de 65 de ani“. Alineatul următor completează: „În învăţământul superior public se interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universităţii, după pensionare“.
Trebuie însă remarcat că tendinţa a continuat să se accentueze şi după această dată, mai ales în condiţiile îngheţării scoaterii posturilor la concurs. Universităţile s-au văzut deseori puse în situaţia să supraîncarce normele cadrelor didactice şi să reînnoiască contractele cu profesorii pensionari, de multe ori în lipsa unui număr suficient de cadre didactice în raport cu planul de învăţământ.
A urmat o echilibristică a statelor de funcţii, a remunerării în regim de plată cu ora - la nivel minim, de asistent sau maxim de lector, şi numai în limita fondurilor disponibile ale facultăţilor respective. Toate aceste fenomene coroborate au dus evident la o stagnare în angajarea de universitari tineri sau de avansare în posturi a celor deja angajaţi, în paralel cu o menţinere a unei stări de fapt pe care acum Legea educaţiei îşi propune să o modifice.
Privită de pe Lună sau din înălţimea datelor statistice, această măsură nu poate decât să aibă efecte benefice. Duce la întinerirea mediei de vârstă a cadrelor didactice universitare, la reîmprospătarea, pe cale de consecinţă, a abordării conţinutului cursurilor, a metodelor de predare etc. Pe de altă parte, universităţile se vor confrunta, într-un interval de timp insuficient pentru a putea gestiona rezonabil fenomenul, cu o aglomerare a numărului de ore rămase în suspensie prin pensionarea, în mijlocul anului, a unora dintre profesorii care vor fi atins vârsta prevăzută de lege şi care, în majoritatea cazurilor, nu va putea fi acompaniată de un număr proporţional de angajări sau avansări, din cauza blocării acestora - măsură menţinută încă în vigoare de Guvernul Boc din care face parte şi ministrul Daniel Funeriu.
Revolta rectorilor
În plus, rămâne prezentă problema recrutării tinerilor în învăţământul superior, independent de aceea a blocării posturilor, de vreme ce majoritatea absolvenţilor valoroşi nu mai iau în calcul posibilitatea unei cariere universitare ca o opţiune de carieră.
Un alt aspect reglementat clar de lege este cel privind durata şi numărul mandatelor de rector, care nu pot fi reînnoite decât cel mult o dată, „în urma unui nou concurs, conform prevederilor Cartei Universităţii. O persoană nu poate fi rector al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora“. Prevederea, odată aplicată, va limita constituirea „rectoratelor viagere“ pe care o parte dintre rectorii marilor centre universitare din ţară - exemplul cel mai flagrant, în acest caz, fiind rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, din Cluj, profesorul Andrei Marga - le-au instituit cu timpul. În plus, atribuţiile exclusive ale rectorului sunt limitate, fapt ce explică, printre multe altele, opoziţia deschisă manifestată de Conferinţa Naţională a Rectorilor, care şi-au exprimat deschis dezaprobarea în faţa prevederilor noii legi şi au declarat că vor încuraja orice demers pentru întârzierea, vezi amânarea aplicării ei. Astfel, după 65 de ani, profesorii pot rămâne colaboratori ai universităţilor numai cu aprobarea Senatului. Potrivit aceluiaşi articolul 271, „Senatul universitar, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire până la împlinirea vârstei de 70 de ani“.
Teroarea cumulului
Un punct la fel de dureros şi care suscită emoţii răsunătoare, de vreme ce sunt afectate persoane ocupând funcţii publice, este acea prevedere a Legii educaţiei care restricţionează, pe perioada exercitării oricărei alte funcţii publice, cumularea acesteia cu funcţia de rector. Vizaţi de această prevedere sunt, actualmente, patru rectori parlamentari: Nicolae Robu (rector al Universităţii Politehnice din Timişoara şi senator PNL), Ecaterina Andronescu (rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti şi senator PSD), Ştefan Drăgulescu (rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara şi deputat PDL) şi Florian Popa (rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, deputat PSD). Începând de miercurea trecută, aceştia au la dispoziţie 30 de zile pentru a alege funcţia la care renunţă. Rămâne de văzut, din nou, ca în cazul multor altor legi adoptate cu surle şi trâmbiţe (şi, în cazul acesteia, după „lupte seculare“), cât din prevederile ei radicale vor putea fi cu adevărat aplicate, dată fiind rezistenţa explicită a multora dintre jucătorii principali ai „clanurilor universitare“, ameninţate cu disoluţia. //
* * *
Ce nu se aplică imediat?
Există câteva prevederi, mai ales pentru preuniversitar: introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar, prevăzută pentru anul şcolar 2012-2013; introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial se va introduce începând cu generaţia de elevi care intră în clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012. Noul tip de bacalaureat va fi susţinut de elevii care vor intra în clasa
a IX-a în anul şcolar 2012-2013.
Alegerea rectorilor
Alegerea rectorului se poate face fie pe sistem corporatist, fie colegial, iar intervenţia ministrului şi a oricărei forţe politice este teoretic exclusă. Universităţile vor fi clasificate, programele de studiu ierarhizate, prima clasificare urmând a fi făcută cu experţi străini. Doctoranzii vor avea statut de asistenţi universitari, iar dreptul de conducere de doctorat nu va mai fi condiţionat de ocuparea gradului didactic de profesor.
* * *
Citeste si despre: Legea educatiei, profesori, universitari, programe, sistem.
