Cioloş: Sunt multe lucruri de schimbat după Colectiv, dar măcar le-am scos de sub preş

E.b. | 31.10.2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, în faţa clubului Colectiv, că sunt multe lucruri care trebuie schimbate după tragedia de anul trecut, inclusiv la nivelul Guvernului, a administraţiei şi în sistemul de sănătate, dar consideră că în 2016, "încet, încet", au fost "scoase la suprafaţă", după ce până acum au fost ignorate.

Pe aceeași temă

 
 
 "Schimbările trebuie să vină din partea noastră, a tuturor. Eu pot să accept faptul că inclusiv la nivel Guvernului şi la nivel administraţiei sunt multe lucruri care trebuie schimbate. Pe de altă parte, sunt multe lucruri despre care acum un an nici măcar nu îndrăzneam să vorbim", a spus premierul, după ce a depus un buchet de flori şi a aprins o lumânare în faţa clubului Colectiv, conform News.ro.

 

Dacian Cioloş a menţionat problemele din sistemul de sănătate şi din sistemul de intervenţie în caz de urgenţă ca "lucruri despre care nici nu îndrăzneam să vorbim", au fost "puse sub preş" ani de zile, ca fiind problemele pe care trebuie acum să le depăşim.

 

"Cel puţin în acest an, încet, încet, am început să le scoatem la suprafaţă, mai de voie, mai de nevoie, şi să începem să lucrăm la ele", a precizat premierul.

 

Prim-ministrul a spus însă că, dincolo de schimbarea legilor şi a regulamentelor, "cel mai greu şi cel mai necesar este să putem schimba mentalităţi".

 

Dacian Cioloş a adresat şi un mesaj către familiile victimelor din incendiul din Colectiv şi le-a urat "Însănătoşire grabnică" celor răniţi.

 

Premierul Dacian Cioloş a venit, duminică seara, în faţa clubului Colectiv, alături de ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, unde a depus un buchet de flori în memoria celor 64 de victime ale incendiului din 2015 şi a aprins o lumânare.

 

Dacian Cioloş a venit însoţit de ministrul de Interne, Dragoş Tudorache. În faţa clubului, el a ţinut un moment de reculegere, timp de câteva minute.

 

Cioloş nu a dorit să discute cu presa, care l-a urmărit de la sosire, până în faţa clubului. Premierul a promis că va vorbi la final, fiind blocat de jurnalişti în primele momente, când a încercat să se apropie de faţada clubului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22