Clotilde Armand, inculpată în dosarul ANI pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Redactia | 29.08.2023

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand este suspectă în dosarul deschis de procurori pentru favorizarea unor persoane la sesizarea ANI a acuzat-o că o bținut ilegal venituri dintr-un proiect european.

Pe aceeași temă

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este urmărită penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, pentru infracțiunea de favorizarea unor persoane, dosarul fiind deschis după ce Agenția Națională de Integritate că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri printr-un proiect european vizând măsuri anticorupție și implementat în primărie.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat că Clotilde Armand este urmărită penal pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

La ieșirea de la Parchet unde i s-a adus la cunoștință că este inculpată, s-a arătat optimistă și consideră dosarul ca fiind unul făcut la comandă politică: „Am deranjat niște interese, dar nu mă opresc”, a spus Clotilde Armand la ieșirea din sediul Parchetului.

Acuzațiile care i se aduc lui Clotilde Armand:

  • suspecta a semnat o dispoziție prin care s-a desemnat manager al proiectului "Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupție", cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi, ca urmare a acestui act, a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităților prestate in calitatea de manager de proiect.

  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii aprilie 2022, cu suma de 3744 lei, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.

  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii mai 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției.

  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii iunie 2022, cu suma de 3744 lei, pentru timpul lucrat in luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției.

  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii iulie 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 in cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției. Suspectei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală şi acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 precizează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenția Națională de Integritate.

Reacția lui Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1 a spus că procurorii i-au adus la cunoștință calitatea de suspect.

„Am venit la parchet la solicitarea domnului procuror pentru a lămuri situația de la ANI, bazată pe plângerea lui Dan Tudorache.

Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, înțeleg că aceasta este procedura. Cum că aș fi fost remunerată ilegal cu 3.000 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupție la Primăria Sectorului 1. Un proiect care a fost finalizat cu succes, la sfârșitul lunii mai: 60 de funcționari publici au participat la cursuri de formare /instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității, a fost creat un registru al riscurilor de corupție la nivelul administrației locale din Sectorul 1, au fost elaborate proceduri operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție la nivelul Primăriei Sectorului 1 și au fost derulate campanii de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție.

Primăria Sectorului 1 a fost una dintre primele administrații locale din România care a obținut certificarea pentru sistemul de management anti-mită. Așa cum am mai spus, am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene și am contestat în instanță raportul ANI. Am încredere în Justiție.”, a transmis, printr-un comunicat de presă, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Acuzațiile ANI

În noiembrie 2022, ANI a anunțat că a constatat conflictul de interese în cazul lui Clotilde Armand, după ce aceasta a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție” finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 de lei.

ANI susținea că cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22