Pe aceeași temă
În ședința coaliției de luni, care a durat peste 14 ore, s-a decis în final schimbarea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu. Ca urmare a acestei decizii, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja revin în poziţiile de candidaţi pentru Primăria Generală, cei doi anunţându-şi, anterior desemnării lui Cîrstoiu, intenţia de a candida, au precizat surse politice.
„Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL”, argumentul fiind că astfel sunt „maximizate” electoratele celor două partide. au declarat reprezentanții colaiției.
Odată cu hotărârea de a candida separat, PSD şi PNL au stabilit şi câteva reguli pentru campania electorală.
Prin urmare, cei doi candidaţi nu se vor ataca în campanie, ci vor avea „o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti”, au mai relatat sursele citate.
Candidaturile la primăriile de sector rămân comune, la fel şi listele pentru consilii locale.
„Este o situaţie similară cu deciziile luate pentru Bacău si Braşov”, au argumentat reprezentanţii celor două partide.
Coaliţia PSD-PNL s-a reunit,luni, la ora 10.00, pentru a decide dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul la Primăria Capitalei, în urma acuzaţiilor privind incompatibilitatea sa. Luni, medicul ar fi trebuit să îşi depună oficial candidatura.
La începerea discuţiilor, liberalii luau în calcul să meargă cu un candidat propriu la Primăria Capitalei, în cazul în care Cîrstoiu nu mai candida, în timp ce PSD insista asupra ideii ca şi la Capitală cele două partide să vină cu un candidat comun, membru de partid.
La rândul său, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat încă de vineri, în conferinţa de presă în care a răspunsul acuzaţiilor de incompatibilitate, că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat el, întrebat dacă s-ar retrage dacă liderii coaliţiei îi cer acest lucru.
Cătălin Cîrstoiu a fost anunţat oficial candidat din partea PSD-PNL la Primăria Generală în 20 martie. Cel mai recent sondaj îl plasa pe poziţia a treia, după Nicuşor Dan şi Cristian Popescu Piedone.
Cum se justifică PSD și PNL
După ce informațiile despre retragere și candidaturi separate au apărut în spațiul public, atât PSD cât și PNL au ieșit să își susțină propriii candidați și să vorbească despre ei ca fiind ”cea mai bună alegere”.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că PNL este ”consecvent” cu Sebastian Burduja și că ”are șanse mari, avantajul tinereții, e foarte bine pregătit”: ”Candidaturile separate nu fac decât să mobilizeze la maxim partidele (…) Sebastian Burduja din punctul nostru de vedere are șanse mari, avantajul tinereții, este un tip cu o viziune nouă, foarte bine pregătit (…) Există într-adevăr o perioadă scurtă”.
Stroe a vorbit despre Burduja după ce Marcel Ciolacu a scris pe Facebook că Gabriela Firea este ”cea mai bună alegere” pentru PSD și că bucureștenii ”chiar au ce alege” acum.
Omul lui Dan Voiculescu nu renunță la candidatură
Cristian Popescu Piedone, candidat PUSL la Primăria Generală, partid înființat de Dan Voiculescu și actualul primar al Sectorului 5, a anunțat marți că nu își va retrage candidatura pentru Primăria București.
”S-a dus zvonul că Piedone se va retrage, că a fost un joc o strategie și că candidații celor două formațiuni politice au făcut să se ajungă în acest punct pentru a reduce din voturile lui Nicușor Dan. Singurul lor gând e să-l susțină pe Nicușor Dan și pe Clotilde Armand la Sectorul 1. E un complot în favoarea lui Nicușor. Și ultimul cetățean care nu se pricepe la politică și-a dat seama că e un joc pentru că nu au avut de ales (…) Dacă București arată azi capitală europeană, eu mă duc să mă călugăresc”, a spus Piedone, referindu-se la decizia PNL și PSD de a avea candidați separați pentru Primăria Capitalei. „Nu mă întoarce nimeni înapoi, merg până la capăt”, a completat primarul.