Pe aceeași temă
Ministrul Apărării dă însă asigurări că asta nu se va întâmpla, însă precizează că trebuie găsită o soluţie pentru cei care aleg să se retragă din activitate mult prea devreme.
„Aici, la MAI, și-au pensionat toate pilele prin infracțiune, avem 30 oameni pensionați între 39 și 44 ani cu peste 10.000 lei, după care o parte dintre ei sunt angajați la dublu. Joi l-a pensionat, vineri l-a angajat. Cred că o să fac plângere penală, mă consult cu colegii mei, avem o ședință zilele astea. Fals, uz de fals, abuz în serviciu. Nu vârsta e marea problemă a legii, ci cuantumul. Majoritatea polițiștilor întreabă: domnule, eu vreau să mai rămân, să ne garanteze și nouă cineva că nu se umblă la sistemul de calcul. Doamna ministru s-a ascuns sub masă pe legea salarizării, ne-a lăsat singuri, doamna Olguța Vasilescu ne-a fracturat. Povestea cu 10% aparține prim-ministrului Tudose”, a spus Dumitru Coarnă, liderul sindicatelor din Poliție, conform Digi24.
„Din ce înțeleg eu acum pe aceste modificări e că nu se umblă la vârsta de pensionare, dar așteptăm actul. Nu se diminuează drepturile deja câștigate”, a spus în această dimineață Carmen Dan, ministrul de Interne.
Ministerul Afacerilor Interne a precizat duminică, pe pagina de Facebook, că nu are în lucru un proiect de act normativ care să limiteze pensionările din sistem la vârste tinere, susţinând că o astfel de iniţiativă „nu se poate face cu aplicare peste noapte”