Pe aceeași temă
Comisia SIPA s-a infiintat in urma unui scandal declansat de o publicatie centrala la sefia careia se afla un patron urmarit penal si banuit a avea legaturi cu serviciile secrete.
La audierile urmatoare vor fi chemati fostii ministrii ai Justitiei Monica Macovei, Tudor Chiuariu, Catalin Predoiu si Titus Corlatean, dar si fostii presedinti Traian Basescu, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, pe langa Laura Codruta Kovesi, Tiberiu Nitu si Augustin Lazar, scrie ziare.com.
"Va propun daca sunteti de acord dupa ce il invitam pe domnul ministru Toader sa facem si o vizita la arhiva SIPA, sa vedem si noi fizic, unde este, in ce conditii este tinuta, care este situatia ei acum. O vom programa in functie de conditiile logistice", le-a propus presedintele Comisiei SIPA, senatorul Serban Nicolae colegilor de comisie prezenti la sedinta.
Serban Nicoale a precizat ca audierile ar trebui sa inceapa cu ministrul Toader pentru ca este persoana cea mai avizata avand in vedere functia pe care o detine.
"Ministrul Justitiei in functie este persoana cea mai avizata pentru a ne spune care este situatia in acest moment, daca mai exista compartimente de specialitate in legatura cu aceasta arhiva, pentru ca nu mai este o baza de date operativa, nu mai este o baza de informatii cu activitate curenta.
Poate sa ne spuna ce acte normative au fost incidente, nu cele care sunt publice, ci cele de rang inferior - ordine de ministru, dispozitii interne, regulamente samd. Ar fi punctul de plecare. Am si solicitat domnului ministru o serie de date sistematizate de la care sa pornim si de aici putem sa facem o strategie de desfasurare a activitatii comisiei", a spus social-democratul.
Comisia SIPA ii va audia si pe Traian Basescu, Ion Iliescu si Emil Constantinescu
In randul celor care vor fi invitati in fata comisiei se numara fostii sefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu, fosti ministri ai Justitiei, fostii sefi ai SIPA, fostii si actuali sefi si prim-adjuncti ai SRI, fosti si actuali directori si prim-adjuncti de la SPP, fosti si actuali ministri de Interne, seful ORNISS, procurorii generali de la Parchetul de pe langa ICCJ si adjunctii acestora din perioada 2004-2017, potrivit listei prezenate in comisie.
Ilie Botos, Laura Codruta Kovesi, Tiberiu Nitu, Augustin Lazar si adjunctii acestora vor fi si ei audiati de parlamentari.
"Ii vom invita incepand cu domnul Ilie Botos, continuand cu Laura Codruta Kovesi, Tiberiu Nitu, Augustin Lazar si adjunctii acestora. In principal as invita la audieri pe sefii institutiei. (...) Exista o ordine de prioritate, exista o strategie rationala de a face audieri pe repere cronologice si pe repere care tin de functiile detinute", a spus Nicolae.
Serban Nicolae a declarat ca exclude ipoteza ca persoanele invitate sa nu se prezinte la audieri.
Obiectivele comisiei
- stabilirea rolului activ al ministrului de resort la adoptarea HG 127/2006 și ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni prevăzut de această hotărâre,
- de ce nu s-au finalizat procedurile de desfiinţare
- de ce nu s-a emis o nouă hotărâre privind prelungirea termenului,
- identificarea procedurilor stabilite pentru inventariere, preluare de către comisia numită prin ordin, predare, depozitare şi păstrare a arhivei, precum
- procedura stabilită pentru accesul la documentele din arhiva SIPA
- audierea persoanelor care au numit comisiile de inventariere,
- identificarea persoanelor care au avut acces în arhivă în mod legal cu privire la informaţiile sau documentele pe care le-au accesat,
- în ce scop au fost folosite aceste informați
- care este actul constatator al acestor verificări,
- care sunt persoanele din cadrul ANP care au avut în custodie arhiva,
- identificarea şi audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condiţiilor legale,
- la solicitarea cui au accesat arhiva şi cu acceptul cui
- cine a fotocopiat, sustras, distrus și in ce scop documentele aflate în arhivă, hard-urile şi alte acte în format electronic
documentul de constituire, aici
Background
Toader anunţă că instanţa a respins cererea UNJR de suspendare a HG privind arhiva SIPA. Este vorba despre cererea de suspendare a hotărârii de guvern privind inventarierea arhivei SIPA.
UNJR critica asociaţiile de magistraţi şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) că nu şi-au desemnat un magistrat care să facă parte din comisia de inventariere.
Arhiva SIPA - evoluții! Instanța de judecată a respins acțiunea formulată de către UNJR/Uniunea Națională a Judecătorilor din România/, având ca obiect anularea HG referitoare la arhiva SIPA!, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.
Din 19 iunie, Ministerul Justiției așteaptă, de la CSM și asociațiile profesionale, propuneri pentru desemnarea unui magistrat în Comisia de inventariere a fondului arhivistic SIPA!
La 14 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis cu referire la acest conflict dintre magistraţi şi ministerul Justiţiei să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
"Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.
Preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor, Dana Gârbovan, a anunţat pe 7 iunie că UNJR va da în judecată Guvernul Grindeanu pentru hotărârea de guvern privind arhiva SIPA. "Hotărârea de guvern privind arhiva SIPAiniţiată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader nu doar că riscă să acopere sau să împiedice cercetarea prezumtivelor ilegalităţi semnalate în spaţiul public cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu această arhivă de peste 12 ani, dar naşte din nou suspiciunea rezonabilă că serviciile de informaţii şi politicienii doresc să între legal în posesia conţinutului acestei arhive cu scopul de a şantaja magistraţi. Dezinformarea că CSM ar fi avizat această hotărâre de guvern este numai una dintre multele inadverdenţe din afirmaţiile ministrului Toader cu privire la această hotărâre de guvern, care a fost făcută în aşa mare secret încât nici până azi, la o săptămână după adoptare, nu-i ştim conţinutul”, arăta Gârbovan, conform News.ro.
În replică, Tudorel Toader a arătat că nu a primit nicio propunere pentru reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi al asociaţiilor profesionale în această comisie SIPA şi că CSM a trimis invitaţia pentru desemnarea unui reprezentant către organizaţiile profesionale, către instanţe şi unităţile de parchet abia după 21 de zile.
"Din această întârziere fiecare poate să tragă câte o concluzie. Dacă mâine CSM-ul vine şi spune că X-magistrat deţinător de certificat ORNISS, în funcţie, activ, doreşte să facă parte din Comisie, prin ordin de ministru îl fac membru al Comisiei”, a completat Toader.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a fost constituită componenţa Comisiei de inventariere a arhivei SIPA şi a fost ales preşedintele acesteia, dar nu a făcut publice numele lor, invocând că acestea nu sunt de interes public şi că este o "măsură de protecţie". "În caz contrar, îi veţi întreba în fiecare zi ce au văzut, ce au constatat", le-a spus Toader jurnaliştilor.