Pe aceeași temă
1. Din textele comparate ale lucrării de doctorat a lui Victor Ponta şi cărţile din care acesta s-a inspirat (Dumitru Diaconu – Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate, Editura All Beck, 1999; Vasile Creţu - Drept Internaţional Penal, Editura Tempus, 1996 şi Ion Diaconu - The International Criminal Court: A New Stage, Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002) reiese că zeci de pagini sunt identice, fără a avea vreun semn de citare sau note de subsol. Consideraţi că se poate vorbi în această situaţie de plagiat?
2. Care ar trebui să fie consecinţele în acest caz?
3. În cazuri similare din străinătate (Ungaria şi Germania), comunitatea academică a reacționat ferm. Consideraţi că ar fi normală o atitudine de acelaşi tip şi în România?
1: În orice situaţie de acest gen se poate vorbi de plagiat, nu doar în cazul de faţă. Atitudinea onestă şi transparentă faţă de sursele de informare este o exigenţă universală a oricărui autor, diferenţele dintre domenii pot fi doar instrumentale, ţinând de modul în care se realizează citarea, parafraza sau întregistrarea acestor surse. Este însă posibil ca aceste criterii să nu fie asumate şi recunoscute în practica lor istorică sau curentă de către toate comunităţile şi grupurile academice locale. Este posibil ca un anumit etos „medieval“ (nu neapărat într-un sens peiorativ, ci în sensul regimului medieval al circulaţiei, prelucrării şi transformării manuscriselor) să fie încă specific anumitor medii, împărtăşit de mentori şi discipoli. Domeniul juridic pare să fie expus cel mai mult acestei ambiguităţi, situaţie revelată şi de investigarea unui alt caz foarte recent, cel puţin la fel de grav ca implicaţii, cel al acuzaţiilor de plagiat aduse tezei procurorului general al României, doamna Laura Codruţa Kövesi.
2: Consecinţa oricărui plagiat dovedit ar trebui să fie retragerea titlului academic obţinut ilicit. Dacă autorul respectiv ocupă o funcţie publică obţinută printr-o investiţie de încredere şi prin prezumţia integrităţii morale, cred că ar avea datoria să elibereze funcţia respectivă. Acesta ar fi un principiu simplu, care nu ar trebui negociat de la un caz la altul sau particularizat.
3: Comunitatea academică trebuie să reacţioneze (începând din interiorul domeniului respectiv), dar ea se legitimează ca autoritate ştiinţifică şi morală doar dacă reacţionează egal, constant, la toate cazurile, nu selectiv sau discreţionar.
