Confruntat cu un conflict armat separatist, presedintele Ucrainei a solicitat o intrevedere DE URGENTA cu presedintele Klaus Iohannis (surse)

T.d. | 12.02.2015

Pe aceeași temă

Conflictul din estul separatist al Ucrainei l-a fortat pe liderul de la Kiev, Petro Porosenko, sa solicite o intalnire de urgenta cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, joi dimineata la Bruxelles, potrivit unor surse din Administratia Prezidentiala. Repetatele runde de negocieri ruso-ucrainene privind conflictul armat din estul tarii s-au incheiat cu esecuri.

Alaturi de intalnirea cu Iohannis, inaintea Consiliului European, Porosenko urmeaza a purta discutii si cu presedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk, dar si cu presedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski.

Marea intrebare la care va trebui sa raspundem va fi ce vom face daca ne vom confrunta cu un val masiv de refugiati”, au declarat surse prezidentiale, potrivit Adevarul.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa astăzi, începând cu ora 14.00, la Consiliul European, summit care va avea ca subiect principal conflictul din Ucraina, coroborat cu întărirea graniţelor UE din estul Europei, principala ţară vizată fiind România. De altfel, chiar preşedintele Franţei, Francois Hollande, după discuţia purtată marţi cu Klaus Iohannis la Palatul Elysee, în care a alocat un spaţiu larg de discuţii pe tema Ucraina, a subliniat importanţa geostrategică a ţării noastre.

CITESTE SI: VIDEO Germania si Franta mediaza negocierile ruso-ucrainene de la Minsk. Un esec in dialog ar putea duce la noi sanctiuni impotriva Moscovei

„România are o frontieră întinsă cu Ucraina, iar Franţa este, împreună cu Germania, angajată într-o iniţiativă care mâine (n.r. -ieri) îşi va găsi realizarea, sper, la Minsk. Discuţii mai au loc, dar şi lupte se desfăşoară în continuare astăzi în estul Ucrainei, lupte care se soldează cu morţi printre civilii care trăiesc un adevărat calvar. Deci trebuie să facem tot ce putem. Cancelarul Angela Merkel şi eu însumi suntem foarte activi până în ultimul moment al acestei întâlniri pentru ca să ajungem la un acord, la o reglementare globală. Avem cu toţii interes ca această reglementare să se producă. Mai întâi ucrainenii, care să-şi regăsească stabilitatea în cadrul integrităţii teritoriale, dar şi Rusia, pentru ca să poată avea relaţii conforme cu istoria, cu viitorul, cu interesele sale, relaţii cu Uniunea Europeană. Dar avem şi avantajul ca pe plan economic să ajungem să constatăm o reluare foarte puternică a schimburilor comerciale. De altfel, acesta este scopul sancţiunilor economice", spunea Hollande marţi, la Paris.

Klaus Iohannis va mai discuta astăzi, la ora 11.00, cu preşedintele PPE, Joseph Daul, în tradiţionala întâlnire dinaintea summitului european. Reuniunea Consiliului European va începe la ora 14.00 (ora României), cu poza de grup.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22