Corpul de control al premierului sesizeaza DNA si Curtea de Conturi privind dosare de retrocedare imobiliara

T.d. | 15.03.2015

Pe aceeași temă

Corpul de Control al premierului va sesiza Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Curtea de Conturi privind solutionarea, in decursul mai multor ani, unor dosare de retrocedari imobiliare.

Potrivit raportului privind verificările efectuate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dat publicității duminică, au fost soluționate cu prioritate cazuri tratate drept "excepționale" de paranoia sau lombosciatică. Printre aceste cazuri se mai numără și "tulburare depresivă recurentă", "obezitate", "psoriazis, dislipidemie colecist". Raportul arată că noțiunea de "cazuri excepționale, temeinic motivate" nu a fost definită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit Agerpres.

Documentul relevă că în perioada 1 ianuarie 2008 — 31 decembrie 2011, la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost soluționate un număr de 8.136 de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001. Dintre acestea, 1.407 au fost soluționate potrivit numărului de înregistrare la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, 2.269 cu prioritate, fiind considerate "cazuri excepționale", iar dintre acestea un număr de 131 de dosare au fost soluționate în favoarea cesionarilor de drepturi la măsuri reparatorii, care s-ar fi aflat în situații de excepție.

Diferența de 4.460 de dosare este reprezentată de alte tipuri de dosare de despăgubire, precum cele de despăgubire ce conțineau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În raport se subliniază că în perioada 2008-2011, numărul dosarelor de despăgubire soluționate prioritar, prin invocarea "cazurilor excepționale", a fost mult mai mare față de numărul dosarelor soluționate în ordinea înregistrării acestora.

"Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a transmis Corpului de control al primului-ministru o situație centralizatoare cuprinzând un număr de 63 de cazuri în care cererea de soluționare cu prioritate a dosarului de despăgubire a fost aprobată pentru titularul dreptului de proprietate, dar la momentul soluționării dosarului prin emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, drepturile la măsuri reparatorii erau cesionate integral sau parțial", se mai arată în document.

Raportul arată că cele mai mari sume pe care le-au primit cesionarii de drepturi la măsuri reparatorii care au beneficiat de prevederile referitoare la soluționarea cu prioritate a dosarelor de despăgubire au fost de 108.932.000 lei într-un dosar, 48.084.350 de lei în trei dosare și 42.794.620 de lei — într-un dosar.

"În unele situații, evaluările au fost efectuate prin utilizarea datelor de comparație din anunțurile de vânzare publicate în ziare și nu pe baza unor date privind tranzacții certe", se arată în document.

În raport se precizează că la un număr de 94 de dosare de despăgubire cu imobile valoarea rezultată în urma reevaluării era cu cel puțin 20% mai mică decât valoarea inițială.

Pentru serviciile de evaluare, în perioada 2008 — 2011, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a plătit suma totală de 1.383.795 de euro pentru un număr de 6.473 de rapoarte de evaluare.

Raportul Corpului de control al primului ministru va fi transmis și la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria primului — ministrului, spre informare, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, pentru analizarea unor aspecte prezentate în document.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22