Cîţu (PNL) îl acuză pe Tudose că vrea să bage pumnul în gură pieţei libere cu ajutorul BNR

E.b. | 31.12.2017

Senatorul PNL Florin Cîţu îl acuză pe premierul Mihai Tudose că vrea să "bage pumnul în gură" pieţei libere cu ajutorul Băncii Naţionale a României (BNR).

Pe aceeași temă

 

 

Tudose vrea sa bage pumnul in gura pietei libere cu ajutorul BNR

 

S-a suparat Tudose! De un an de zile partidul din care face parte a dat lovitura dupa lovitura economiei Romaniei, scrie Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

 

Mister Tudose insusi a dat fara mila. A introdus supraacciza, a supraimpozitat contractele de munca partiale, a introdus TVA defalcat, a furat banii din pilonul 2 de pensii pentru a acoperi gaura de la pilonul 1 si multe altele. Dar cel mai ticalos a lovit prin discursul sau public. Tot ce era legat de sectorul privat era vinovat pentru orice problema aparuta in economie. Nu intelege de ce fac profit companiile private. Iar daca fac, lui, un om care a lucrat toata viata la stat, i se pare ca fac prea mult. Nu e singurul din PSD care ar interzice profitul.

 

In acest mediu ostil, piata a reactionat. Cum reactioneaza piata? Simplu. Prin pret. Capitatul a zis “ daca vrei sa mai stau aici trebuie sa-mi cresti randamentul”. Si uite asa au inceput sa cresca dobanzile. Da Mister Tudose, dobanda este pretul capitalului.

 

La fel cum preturile bunurilor de consum au crescut pentru ca economia privata, obstructionata si sufocata de subventii, reglementari, controale ale ANAF etc, nu a putut sa raspunda imediat cererii create artificial de cresterea salariilor din pix. Este elementar Mister Tudose, preturile cresc pentru a restabili un echilibru intre cerere si oferta.

 

Iar daca piata interna nu face fata, atunci, pentru a satisface cererea creata artificial, importam. Si asa ajungem si la deprecierea monedei nationale sau cresterea cursului de schimb. Alt pret. Cererea pentru valuta, pentru plata importurilor, a facut sa creasca pretul - adica cursul de schimb leu euro.

 

Vezi Tudose? In 2 minute ti-am explicat de ce cresc preturile in economie. Nu este nevoie sa faci presiuni asupra bancii centrale sa intervina. Orice interventie oricum nu poate decat sa amane inevitabilul.

Pentru cultura ta generala, BNR raspunde in fata Parlamentului, pentru ca asa cum spui este Banca Nationala a Romaniei, si nu in fata guvernului. Faptul ca nu intelegi cum functioneaza acest sistem este inca un semnal pentru investitori si duce la cresterea dobanzilor.

 

Mister Tudose, daca nu-ti convine ca au crescut dobanzile, preturile si se depreciaza moneda nationala, atunci schimba politica economica interventionista a PSD. Dereglementeaza, elimina din subventii, coreleaza salariile cu productivitatea, simplifica codul fiscal, privatizeaza ce mai este de privatizat si abroga ordonanta care permite numiri politice in conducerea companiilor de stat. Dar nu incerca sa reglementezi preturile. Este o prostie si o ticalosie pentru care o sa platim toti.

#romaniitrebuiesastie

 

 

Premierul Mihai Tudose spune că se va întâlni cu conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) în luna ianuarie, deoarece aşteaptă să vadă cum va încheia sistemul bancar acest an fiscal.

 

******************

 

Întrebat într-un interviu difuzat sâmbătă, la Antena3, dacă va avea o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şeful Guvernului a răspuns: "Da, am primit o scrisoare de la domnia sa, o să-i dau curs după ce se termină acest an. Să vedem cum închide sistemul bancar acest an fiscal, care a fost rolul Băncii Naţionale a României, fiindcă, repet, este Banca Naţională a României, nu a cuiva. Şi pe baza acestor analize, tot în ianuarie, o să avem şi o întâlnire şi o să vă fac şi public imediat concluziile, fiindcă eu (...) m-am cam săturat ca nişte oameni de pe acolo să tot arunce în aer tot felul de lucruri publice şi când îl întrebi - (spune că - n.r.) a vorbit în nume personal. Păi, du-te, frate, acasă, dacă tot eşti persoană fizică!".

 

Totodată, Tudose a spus că BNR "poate să intervină", atunci când este necesar, pe piaţă.

 

"Eu vreau să-şi facă treaba ca Bancă Naţională a României, a României, repet. Nu este banca naţională a băncilor din România", a mai afirmat Tudose.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22