Dacian Cioloș merge la Washington și John Kerry vine la București

Iulian Popescu | 01.02.2016

În prima jumătate a acestui an, premierul Dacian Cioloș va efectua o vizită oficială la Washington, iar secretarul de stat al SUA John Kerry va veni în România pentru a discuta cu autoritățile de la București, potrivit profit.ro.

Pe aceeași temă

 

Șeful Cancelariei Prim-ministrului, Dragoș Tudorache, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro, că partea română și cea americană au stabilit o “vizită încrucișată”, respectiv ca fiecare înalt demnitar să se deplaseze, la un interval relativ scurt, în capitala celeilalte țări.

“Discutăm și căutăm să fixăm, încercând să prindem în prima jumătate a acestui an vizita domnului Kerry la București și vizita premierului la Washington. Detaliile, cine cu cine se va vedea, sunt încă în curs de stabilire, inclusiv datele și cine va face primul vizita”, a declarat pentru Profit.ro șeful Cancelariei guvernamentale.

 

Detaliile acestor vizite sunt încă în discuție între București și Washington, fiind abordate și recent, cu prilejul vizitei în România a adjunctului lui John Kerry pentru afaceri europene, Victoria Nuland. Nuland s-a întâlnit, în urmă cu două săptămâni, la București, cu prim-ministrul Dacian Cioloș și cu președintele Klaus Iohannis.

 

***

 

Adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Victoria Nuland, a avut luna aceasta, în timpul celei de-a treia vizite făcute în România, o întâlnire informală cu premierul Cioloș, în prima zi a vizitei sale.

 

Mesajul Victoriei Nuland:
 

"Sunt la a treia vizita anuala pe care o fac in luna inanuarie in Romania. Din diferite motive ajung aici in luna ianuarie. A fost o oportunitate grozava sa intalnesc guvernul, societatea civila si sa setam agenda anuala in cadrul parteneriatului nostru strategic. In ultimele 24 de ore am avut ocazia sa ma intalnesc cu presedintele Iohannis, cu premierul Ciolos, l-am intalnit pe ministrul de externe la conferinta de iarna din Vilnius, l-am intalnit de asemenea pe ministrul apararii, apoi am avut un pranz minunat cu vicepremierul Borc, cu ministrul energiei si cu ministrului mediului.

 

In aceasta dimineata am luat micul dejun la o masa rotunda cu reprezentanti ai societatii civile discutand despre statul de drept, cum facem de obicei. Evident am inceput prin a discuta despre alianta noastra grozava, despre parteneriatul bilateral si parteneriatul de securitate in cadrul NATO. Suntem extraordinari de recunoscatori pentru contributia Romaniei ca partener in domeniul securitatii si ca aliat, pentru angajamentul puternic de a creste bugetul apararii spre 2%. Este un model pentru Alianta. Am vazut cum Romania cauta din greu solutii pentru a achizitiona echipament (militar) de ultima generatie, modernizand avioanele F16 si gandindu-se la alte locuri in care poate contribui in cadrul Aliantei. Suntem foarte recunoscatori pentru contributia pe care Romania continua sa o aiba in Afganistan si acum sustine eforturile anti-ISIS in Irak. Asadar, Romania este unul din aliatii pe care poti conta, cu care poti lucra oriunde apar provocari, ca aliati NATO ne confruntam acum cu provocari la adresa aliantei in Est si in Sud, Romania contribuie in ambele locuri, evident si ca partener in cadrul sistemului antiracheta in protejarea in fata amenintarile, din afara spatiului euro-atlantic.

 

Suntem, de asemenea, foarte multumiti sa vedem continuarea progreselor in ce priveste statul de drept. Este o tema consistenta de cate ori vin aici, si de fiecare data vedem cum independenta si forta sistemului judiciar cresc, tot mai multe cazuri sunt rezolvate. Evident, tragedia din octombrie a generat asteptari mari si o atentie sporita din partea publicului. Am fost impresionata de seriozitatea cu care presedintele si guvernul au luat in considerare cererile cetatenilor pentru o Romanie mai curata si vom continua sa fim un partener al Romaniei pe aceasta tema.

 

Am alocat mult timp economiei, in special discutand despre planurile guvernului pentru acest an, in ce priveste imbunatatirea guvernantei corporatiste in cazul companiilor detinute de stat, despre dorinta de a face guvernul mai transparent, nivelul taxelor mai stabil, am discutat putin despre lucruri pe care Romania le-ar putea face in domeniul e-government pentru a imbunatati transparenta in beneficiul cetatenilor. Am discutat mult despre potentialul Romaniei ca loc de tranzit in domeniul energiei si exportator. Am continuat sa discutam despre cum sa atragem mai multe companii americane in domeniul energiei, despre rolul vital pe care Romania il poate juca ca tara de tranzit pentru alte parti din Europa Centrala care sunt mai dependente de surse de energie din afara tarii. Este o zona cu mare potential de crestere in cadrul relatiilor noastre bilaterale si de crestere pentru Romania ca partener puternic al vecinilor europeni.

 

Am discutat despre alte moduri de a aprofunda si intari investitiile americane aici, asta depinde evident de ramanerea tarii pe cursul cresterii economice, statului de drept, de predictibilitate, stabilitate, dar exista un mare potential aici. Deci, a fost o zi foarte, foarte buna.

 

Am uitat sa mentionez ca lucram foarte strans la problemele din vecinatate si alte subiecte de politica externa, de la suportul nostru pentru o Moldova europeana si democratica, pana la suportul nostru pentru o Ucraina mai libera, mai democratica, in implementarea acordurilor de la Minsk".

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22