Pe aceeași temă
Cioloş spune în filmuleţ că se spune despre 1 Decembrie 1918 că a fost un miracol al istoriei şi că, într-adevăr, se poate spune despre consfinţirea Marii Uniri a României moderne că a fost un miracol al istoriei.
”Însă, în spatele miracolului se află oameni în primul rând, oameni care au ştiut să viseze, care au ştiut să pună în aplicare acest ideal, cu consecvenţă, cu stăruinţă. Mă gândesc la personalităţi politice, la oameni de cultură, la oameni care pur şi simplu au crezut în acest ideal şi şi l-au asumat de la o generaţie la acealaltă. Şi acest lucru a fost posibil atunci, în 1918, pentru că am avut calitate în educaţie, valoare în cultură, a fost posibil datorită curajului armatei române, a fost posibil pentru că am avut oameni politici inspiraţi. Şi în felul acesta a putut să înceapă acest vis al României moderne, al României întregi”, continuă premierul.
Dacian Cioloş arată că astăzi, la 98 de ani de la acel moment, la doar doi ani înainte de Centenarul Marii Uniri, suntem în faţa unei provocări care să ne permită să desăvârşim acest proiect al României moderne.
”Şi acest lucru este posibil asumându-ne un proiect de ţară împreună, dincolo de diferenţa de viziune, dincolo de chestiunile cotidiene pe care le mai avem de rezolvat. Acest vis şi această viziune asupra a ceea ce vrem de la România modernă, de la România viitorului ne poate ajuta să găsim în noi forţa coerenţei, forţa coeziunii în a susţine un proiect de ţară. Suntem într-un moment în care, prin alegerile pe care le vom face, prin stăruinţa şi consecvenţa cu care vom fi capabili să ducem un proiect la bun sfârşit, de acestea va depinde viitorul României şi sunt convins că putem să ni-l asumăm împreună”, susţine Cioloş.
”La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla! La mulţi ani tuturor celor care trăiesc în România!”, spune premierul în încheiere.