Pe aceeași temă
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză, vineri, pe prefectul Capitalei, Toni Greblă, că refuză să atace în instanţă autorizaţiile de construire pentru două imobile de pe Şoseaua Kiseleff, emise de Gabriela Firea pe final de mandat. „E o abordare diversionistă, manipulatoare, total incorectă”, susţine primarul, relatează News.ro.
„Prefectul Capitalei refuză să atace în instanţă două autorizaţii de construire ilegale pentru două imobile de pe Şoseaua Kiseleff! Deşi prefectul este, conform legii, autoritatea care are atribuţia de a ataca în contencios administrativ autorizaţiile de construire ilegale, prefectul Toni Greblă susţine că nu poate «să dispună măsuri» şi că numai Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) are această pârghie”, a scris, vineri, pe Facebook, primarul general.
Nicuşor Dan afirmă că, mai mult, Toni Greblă susţine că ISC n-ar fi solicitat prefectului atacarea actelor şi nici n-ar fi trimis procesele verbale de control.
„E o abordare diversionistă, manipulatoare, total incorectă! În acest caz, ISC a efectuat controlul, iar în urma acestui control am solicitat prefectului să iniţieze demersurile în justiţie, anexând toate actele necesare. Prefectul Capitalei are deci baza legală şi toate argumentele necesare pentru atacarea în instanţă a autorizaţiilor ilegale, dar refuză să facă acest lucru”, a mai scris primarul general.
Potrivit acestuia, „speţa e clară, iar realitatea evidentă: prefectul Capitalei nu aplică legea şi nu apără interesele bucureştenilor”.
„Trageţi voi concluzia dacă asta are legătură cu faptul că cele două autorizaţii de construire ilegale de pe Şoseaua Kiseleff au fost emise de Gabriela Firea în 2020, în ultimele ei luni de mandat ca primar general”, a mai scris Dan.