Pe aceeași temă
”E la latitudinea partidului ce mijloace are ca să-și poată face campania. Nu folosim bani publici. Cred că e dreptul partidului să ia decizii, mai ales când timpul nu permite să ajungi rapid în locuri mai îndepărtate”, a spus Dăncilă referindu-se, implicit, la lipsa autostrăzilor promise de ani buni de guvernarea PSD.
De altfel, Moldova este singura regiune a țării care nu are nici măcar o autostradă.
Miercuri și joi, Dăncilă s-a aflat în județul Suceava, unde a participat la o ședință de partid la Fălticeni, pentru ca ulterior să descindă la Putna și Cacica, în rândul enoriașilor aflați în pelerinaj.
Campion al promisiunilor fără acoperire, al declarațiilor de forță fără rezultat și al unor gesturi îndoielnice, cum ar fi sfâșierea în prime-time a contractelor cu firmele de construcții, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat vineri că autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională.
Declaraţia a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care i-au cerut-o reprezentanţii asociaţiilor care militează pentru construirea autostrăzii A 8 au avut-o. Întrevederea ministrului Cuc cu Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei a avut loc la Iaşi iar la întâlnire a participat și premierul Viorica Dăncilă.
***
Membrii organizației Reset au așteptat-o pe Dăncilă cu un banner cu mesajul „PSD atâta știe să ne țină în sărăcie”.
De asemenea s-a mai scandat „Hoţilor, hoţilor”, „La puşcărie cu voi”, „Criminalii”, „Dăncilă, te ascunzi?”.
De altfel, nu este prima dată când liderii PSD sunt huiduiți la Iași, aceleași scene având loc și pe vremea când lider al social - democraților era Liviu Dragnea.
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă este însoțită în vizita electorală de la Iași de secretarul general al partidului, Mihai Fifor, vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României și Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Deși inițial se anunțase că din delegația de partid și de stat va face parte și președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, ministru de Finanțe, la începutul ședinței organizației județene, scaunul acestuia a rămas neocupat, semn că acesta nu a mai ajuns la eveniment.
Premierul are programată o întâlnire cu membrii PSD Iaşi, după care ar urma să viziteze Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă".
Înaintea Comitetului Executiv Județean al PSD Iași, Dăncilă s-a întâlnit și cu reprezentanții unor organizații de la Iași care promovează construcția autostrăzii A8.
Recent, primarul Iașului, Mihai Chirica, scria pe Facebook un mesaj adresat Vioricăi Dăncilă în care făcea referire la vizita anunţată de premier, manifestându-și speranța că Dăncilă va fi prezentă în oraș pentru a-și „lua adio de la votul ieșenilor”.
Dăncilă, în lipsă de autostrăzi, cu elicopterul privat
Premierul a decis sa foloseasca un elicopter privat pentru a se deplasa mai repede la Suceava, judetul devenit faimos pentru miscarea #sieu, care militează pentru construirea autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal.
Astfel, jurnalistii de la Stiri Suceava scriu ca Viorica Dancila, insotita chiar de ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, si suita PSD se deplaseaza în campania electorală în județele din Moldova cu elicopterul privat, fiind vazuti decoland joi dupa amiaza de pe Aeroportul "Stefan cel Mare" Suceava catre Iasi.
Candidatul PSD la prezidentiale a participat miercuri si joi la sedinte de partid in judetul Suceava pentru ca vineri să fie la Iasi.