Dăncilă, în vizorul Agenției de Integritate pentru veniturile declarate ca europarlamentar

Redactia | 14.12.2018

Institutul pentru Politici Publice a sesizat vineri Agenţia Naţională de Integritate cu privire la o presupusă încălcare de către Viorica Dăncilă, în calitate de europarlamentar.

Pe aceeași temă

Este vorba despre Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice.

”Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente, potrivit Anexei nr. 1 la Legea nr. 176/2010, declaraţia de avere se va completa la toate rubricile prevăzute de formularul în cauză, nedeclararea, în declaraţia întocmită a cuantumului veniturilor declarantului, ale soţului/soţei, constituind contravenţie şi sancţionându-se cu amendă de la 50 Lei la 2.000 Lei”, arată IPP într-un comunicat de presă, citat de G4Media.

IPP reclamă faptul că Dăncilă nu a declarat în secţiunea VI din ultimele declarații de avere că ar fi primit decont de deplasare din partea Parlamentului European. IPP arată că este un ”lucru cel puţin bizar, având în vedere că toţi ceilalţi europarlamentari au declarat acest lucru (ex. Norica Nicolai, declaraţie 26.06.2017, deconturi deplasări şi diurne 163.160 Euro, cheltuieli pentru biroul parlamentar 69.368 Euro, Renate Weber, declaraţie 11.06.2018, indemnizaţie zi – 40.495 Euro, indemnizaţie timp şi diurnă – 12.528 Euro, Ioan Mircea Paşcu, declaraţie 25.05.2018, diurnă şi alocaţii transport – 125.152,32 Euro, Damian Drăghici, declaraţie 14.06.2018, diurnă 102.572,16 Euro)”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22