Pe aceeași temă
El susţine că regret dacă a lezat sensibilitatea cuiva, n-am vrut să ofensez pe nimeni. După cum spune Barbu, s-a folosit de o metaforă doar pentru că ar fi vrut să îmbărbăteze nişte politicieni.
Încă de vineri, declarația senatorului a stârnit reacţii virulente pe rețelele de sociale, iar duminică, după ce patru militari români au fost răniţi în Afganistan, acestea s-au accentuat. Acum, Daniel Barbu spune că ar fi fost vorba doar despre o metaforă.
Daniel Barbu a declarat că reacțiile soldaților i s-au părut „inacceptabile pentru o societate civilizată, raportate la o simplă metaforă”.
„Evident că politicienii nu-și riscă viața. N-am vrut să lezez sensibilitatea cuiva, am vrut să atrag atenția asupra unei probleme și, ca să spun așa, s-a vădit că am avut dreptate. Valul de violență verbală și de atitudine, de amenințări fizice care mi-au fost adresate confirmă faptul că e riscant să fii politician”, a mai spus senatorul ALDE, conform Digi24.ro.
Referitor la faptul că militarii din teatrele de operațiuni au sesizat diferențele foarte mari din Parlament și cele din zonele de război, Daniel Barbu a spus că „se învață în gimnaziu folosirea limbii române cu metafore și comparații”.
„Evident că era o metaforă, putea să spun un teatru de război. Am spus Afganistan, un soldat, n-am spus un soldat român, sunt și talibani acolo, sunt soldați în multe uniforme... Era o simplă comparație pentru a arăta că există riscul de a-ți pierde reputația. Eu însumi am fost atacat violent de o hoardă de așa-ziși manifestanți. Eu personal mi-am riscat viața, în București, în anul 2013”, susţine Daniel Barbu.
„A fost o simplă metaforă, mă adresam unor aleși locali, încercam să-i îmbărbătez, nu era o declarație publică, nu era un manifest politic. Asta este calitatea vieții publice românești”, a punctat senatorul.
„Regret dacă am lezat sensibilitatea cuiva, n-am vrut să ofensez pe nimeni. Dimpotrivă, am vrut să îmbărbătez niște aleși locali”, a apreciat Daniel Barbu.