Pe aceeași temă
Darius Valcov nu a recunoscut acuzatiile care i se aduc in dosarul traficului de influenta. Informatia a fost prezentata public de avocata fostului sef de la Finante.
"Noi, apararea am spus ca nu exista un singur lucru care sa aduca suspiciunea ca s-ar fi savarsit o astfel de infractiune", a spus avocata. Inscrisurile prezentate de procurori nu dovedesc o astfel de infractiune, a insistat Furtuna.
Aceasta a respins si acuzatiile ca fostul ministru de Finante ar fi cerut sa fie distruse probe: "Nici denuntatorii nu au spus ca s-ar fi distrus ceva", potrivit Hotnews.
Conform informatiilor din referatul DNA prin care procurorii cer arestarea preventiva a lui Darius Valcov, fostul ministru de Finante i-ar fi cerut deputatului Daniel Ionut Barbulescu sa distruga probe dintr-un seif pe care i-l lasase spre pastrare. Valcov i-ar fi cerut acestuia sa distruga ambalajele in care se aflau sumele de bani care proveneau din infractiuni presupus comise si alte documente cu privire la date calendaristice si sume de bani.
Fostul ministru al Finantelor Darius Valcov a fost retinut miercuri pentru 24 de ore de procurorii DNA in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, pe vremea cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri.
Senatul a aprobat miercuri dupa-amiaza cererea procurilor anti-coruptie de retinere si arestare preventiva a lui Darius Valcov. Imediat dupa votul din Senat, fostul ministru s-a prezentat la sediul DNA.