Pe aceeași temă
după cum susțin procurorii, perioada efectiv executată nu este suficientă raportat la faptele pentru care a fost condamnat și că activitatea sa din penitenciar este una normală și nu una exemplară, astfel încât să atragă cu sine eliberarea acestuia, conform libertatea.ro.
Procurorii DNA atrag atenția că din cele 371 de zile considerate de instanța care l-a condamnat definitiv pe Mircea Băsescu ca zile deduse din pedeapsă 7 luni, respectiv aproximativ 210 zile sunt zile de arest la domiciliu.Aceștia amintesc și că simpla îndeplinire a condițiilor liberării condiționate, nu naște dreptul de a fi liberat condiționat, ci o simplă posibilitate, asupra cărei oportunitate instanța urmează să aprecieze, conform libertatea.ro.
În mod nejustificat, instanța a apreciat că liberarea condamnatului Băsescu Mircea este oportună întrucât acesta a dat dovezi suficiente de îndreptare şi că se poate reintegra în societate, spun procurorii. Ei arată că instanța de fond ”a făcut o analiză generală cu privire la criteriile care au stat la baza soluției de admitere a propunerii de liberare condiționată a condamnatului Băsescu Mircea, fără a argumenta de ce scopul pedepsei poate fi atins fără executarea în totalitate a pedepsei de către acesta”. ”De asemenea, instanța de fond a pus prea mult accent pe comportamentul avut de către condamnat de la ultima analiză până în prezent, fără a mai analiza conduita avută pe tot parcursul execuțional”, se mai arată în dosar.
„Din cele 371 de zile, reținute de instanță în cazul condamnatului ca fiind arestat preventiv, o perioadă importantă acesta s-a aflat în arest la domiciliu, respectiv aproximativ 7 luni. Astfel, în perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei, respectiv de la data de 16.06.2016 până la data analizei, 05.07.2017, aproximativ un an și o lună, condamnatul a realizat 43 de zile câștig ca urmare a muncii prestate, a fost recompensat doar de cinci ori, și a fost înscris la treizeci de activități educaționale, din care a participat efectiv și a finalizat doar 22 de astfel de programe”, se mai arată în dosar.
În aceste condiții, explică aceștia, „apreciem că nu se poate susține că petentul condamnat a avut o conduită exemplară, că a dat dovadă de stăruință în muncă, că a fost implicat activ în activități, acesta având un comportament firesc, normal pe parcursul executării pedepsei”. ”Nu poate fi trecut cu vederea că pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul Băsescu Mircea este aplicată pentru o infracțiune de corupție. Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 2/2014 a statuat că fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrației, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății”, conchid magistrații DNA, conform sursei citate.