De Ziua limbii române. Mesajul transmis guvernului Tudose de scriitorul Mircea Cărtărescu

Dora Vulcan | 31.08.2017

Scriitorul Mircea Cărtărescu a transmis un mesaj ironic membrilor Guvernului, cu ocazia Zilei Limbii Române, sărbătorită pe 31 august.

Pe aceeași temă

 

 

 

 ”Azi dă ziua limbi romîne rog membri guvernului să spună decât vorbele care lea gândit ei însuși”, a scris Cărtărescu pe pagina sa de Facebook. 

 

 

 

În urmă cu o zi, scriitorul își exprimase dezaprobarea față de eliminarea manualelor alternative din școli, un gest pe care Cărtărescu îl consideră „resentimentar față de democrație”.

 

„Dincolo de valoarea lor pedagogică, manualele alternative au o valoare simbolică decisivă: ele fac diferența dintre spiritul democratic și cel totalitar. Cine visează la manualul unic, produs de stat, visează de fapt la partidul unic și la statul de tip big brother. Nu știu dacă cei ce ne conduc azi sunt idioți sau nebuni, și nici nu are prea mare importanță. Dar în mod sigur sunt reprezentanții unei gândiri de tip totalitar, resentimentar față de democrație. ‘Vi s-a suit democrația la cap?’, ne spun în fiecare zi. ‘Lasă că dăm noi militaria jos din pod!'”, scrisese Cărtărescu într-o postare anterioară.

 

 

sublinierile aparțin redacției

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22