Pe aceeași temă
Ministrul Educației mai spune că protestele încep să scadă în intensitate, procentul celor care mai continuă greva fiind de 52%, însă în o mie de unități profesorii și personalul nedidactic și-au reluat activitatea
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, că urmare a măsurilor pe care Guvernul le-a adoptat până acum, mai mulţi salariaţi din Educaţie au renunţat la grevă.
”Putem anunţa că, în acest moment, de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi, avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment, avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă”, a afirmat Deca.
Potrivit acesteia, ”este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern”.
Ministrul a mai precizat că se va mai discuta cu sindicatele în cursul zilei de miercuri, în contextul negocierii contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţiei.
”Vom relua aceste discuţii cu federaţiile sindicale mâine şi, în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua, mă refer aici la negocierile pe legea salarizării, vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă a cadrelor didactice”, a adăugat ministrul Educaţiei.
Deca a precizat că sunt judeţe unde procentul celor aflaţi în grevă este foarte mic, dar şi judeţe unde 80% dintre salariaţi protestează în continuare.
”De exemplu, avem judeţe care au în jur de 25% participare din total personal - mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%”, a mai declarat ministrul.
Deca a precizat că apreciază că trendul este descrescător.
”Ceea ce ne bucură este trendul descendent, este clar că încet, încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în şcoli şi asta ne permite, aşa cum am discutat încă de ieri cu inspectorii şcolari, ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să se poată organiza un program de recuperare, în aşa fel încât, până la finele cursurilor şi până la finele anului şcolar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educaţional cât şi oamenii să poată recupera zilele pe care nu le vor avea plătite în salariul pe luna mai, ca urmare a acţiunilor de protest”, a mai spus Deca.
Întrebată câte cadre didactice mai sunt în grevă, ministrul Educaţiei a arătat că, la data de 6 iunie, centralizarea de dimineaţă, până în ora 10.00, arăta că ”avem un procent total personal participant la grevă de 52,8%, 52,9% iar procentul de cadre didactice din aceştia, participante, 59,4%”.
”Situaţia faţă de 31 mai, procent total personal participant de grevă pe 31 mai era de 58%, iar procentul de cadre didactice participante la grevă 64%, înainte de ziua de 1 iunie când a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă”, a mai spus ministrul.
Ligia Deca a mai anunţat că numărul de şcoli care în integralitate au renunţat la grevă este de 170, între 31 mai şi 6 iunie.
Comentarii 4
Gherbea Vasile - 06-12-2023
Am un prieten care zice despre oameni ca ministra o vorbă ce îi caracterizează pe toți din tagma asta -inutilii dracului. E doamna o inutilă că și șeful ei johanisinutilul. Rupți de realitate, de viață, de oameni. Că toți politicienii români. Inutililor!!!!!! Să vă ia dracu instant pe toți!!!
RăspundeDottore four stars - 06-07-2023
Cum sa crezi un impostor academic,recte "dottore"?!!? Sa fii condus de un hoț,și de titlu,și de o suna lunara apreciabilă. .rușine societate coruptă..dar evident,nu mai exista de mult rușine
RăspundeAdi G - 06-07-2023
Urâta asta,sluga dulapului...o catastrofä..să continue greva.E dreptul lor. sa prelungească anul școlar ,și așa umbla doar cu hoții.guvernul lui "dottore" ..
Răspundeesop - 06-06-2023
Este cumva rusinos pentru un cadru didactic sa participe la o astfel de greva .Profesorii stiu foarte bine tot ceea ce le ofera sistemul incepind cu banii neimpozabili obtinuti din meditatii trecind printr-o o serie intreaga de sporuri si facilitatii ce contin si durata concediilor anuale , totul terminind cu posibilitatea folosirii structurilor , de tot felul ,ce apartin Ministerului Invatamintului nu este chiar de colo .Este regretabila agasarea si stresul intens la care elevii aflati in clasele terminale au fost supusi . Un ivatator ar fi trebuit sa evite participarea in strada la greva el trebuind doar sa delege cererile, ce sunt corect afirmate, sefilor de sindicat spre a rezolva situatia cu Guvernul .Sa vii sa spui in fata natiuni ca nu poti crede afirmatiile Presedintelui si Premierului fara a putea motiva gestul este o rusine .
Răspunde