Exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care elevii încalcă “normele de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari”.
Ministrul Educației, Ligia Deca s-a apărat în plenul Senatului față de criticile aduse spunând că trebuie „să începem să aplicăm măsurile care vor schimba fața învățământului din țara noastră”.
Proiectele legilor Educației au fost aprobate în ședința de guvern din 29 martie și vor fi transmise pentru dezbatere și adoptare în Parlament, în procedură de urgență, a anunțat ministra Educației.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat după adoptarea în Guvern a legilor educației să fie scos articolul despre grila de salarizare care ar porni de la salariul mediu pe economie.
Ligia Deca, ministrul Educației, susține că examenul de admitere îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii 4 ani, cu nevoia de a asigura echitate în sistem.
Realitatea alternativă și ficțională a României educate este frumoasă, România reală și-ar dori să facă și ea parte din acest scenariu de poveste.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an