De același autor
Alianța PSD-PNL, căreia pe bună dreptate i s-a spus USL 2.0, exact ca suratei din 2012, este antireformistă până la ultima ei fibră și a reușit să distrugă și puținul care exista. Pe fond, metodele sunt aceleași, chiar dacă s-au mai sofisticat puțin: când nu poate face direct o porcărie, apelează la Curtea Constituțională, măciuca din mâna politicului.
Poate cel mai bun exemplu e povestea plagiatului, pe care miniștrii lui Iohannis au îngropat-o în cripta României Educate. Venită în desant la CNATDCU, care se pregătea să judece doctoratul lui Lucian Bode, ministra educației, Ligia Deca, un soi de Cîmpeanu mai grațios, dar la fel de obedient, a blocat analizarea tezei. Nu a fost nevoită precum înaintașul ei Liviu Pop, zis și „Genunche”, să scoată prizele din perete (jalnica operațiune de salvare a plagiatorului Ponta), fiind înarmată cu o decizie a CCR. Evident că nu e treaba ei să dea ordine CNATDCU ce să facă și că ar fi trebuit să lase instituția să dea un verdict, așa cum spune actuala lege, revocarea/ anularea titlului de doctor fiind etapa următoare. Căci important pentru minima igienă a mediului academic și politic este ca opinia publică să știe clar dacă teza de doctorat a lui Bode este sau nu un plagiat și în ce proporție. Pentru că, așa cum arată Cristian Preda în revista 22, procentul de similitudine este de 18%, iar cel de maculatură este extins la nivelul întregii lucrări, la fel ca „dezastrul nuclear de la Fukuyama”, cum spune eminentul Bode în compunere.
Ministrul Câmpeanu a încercat să îngroape plagiatele, el însuși fiind prins cu unul în gură, și a desființat CNATDCU în legea educației la care lucra, dar cum scandalul iscat i-a stricat feng shui-ul maestrului de la Cotroceni, a pasat problema la Curtea Constituțională. De data asta, politrucii din CCR s-au întrecut pe ei înșiși și au dat o decizie ce pare scrisă direct de comunitatea plagiatorilor, dacă ar avea suficientă minte și competențe pentru asta. Pe scurt, judecătorii au spus că nicio teză de doctorat nu mai poate fi verificată de o altă comisie decât cea din universitatea care a dat titlul de doctor. Adică, dacă Academia SRI, Babeș Bolyai, Universitatea din Arad (condusă de plagiatoarea Ramona Lile) sau vreo fabrică de diplome de pe cuprinsul țărișoarei spun că o lucrare nu e plagiată, CNATDCU nu mai are dreptul să o reexamineze și să dea un verdict. Niciodată. Visul frumos al frăției plagiatorilor s-a întrupat în anul de grație 2022, sub măreața cârmuire a celui care a postulat „toleranța zero la plagiat”. Aferim.
Mai mult, viitoarea lege a educației încăpute pe mâinile dibace ale Ligiei Deca va trebui să fie croită în conformitate cu directivele CCR. Adică, instituția care verifica plagiatele în tezele de doctorat va fi desființată de facto, din moment ce nu mai poate analiza tezele și nu mai poate retrage titlurile. După descinderea de săptămâna trecută a ministrului educației, care a pus în practică decizia CCR și a trasat viitorul de aur al plagiatelor, în mod normal CNATDCU ar trebui să se autodesființeze, membrii Consiliului, în frunte cu președintele lui, ar fi trebuit să-și dea demisia de onoare in corpore. Căci mai mare umilință nici că există. Sau, poate, au domniile lor vreo strategie de luptă și n-am aflat-o noi? Mira-m-aș, căci nu s-a auzit vreo mare indignare după „incidentul” Deca.
Coaliția USL 2.0 a pus cruce integrității în educație, moment de cotitură, după care „reforma” proclamată oficial rămâne o vorbărie goală. Tot vorbe goale rămân și „reparațiile legilor justiției și codurilor penale”. Am mai scris despre contrareforma operată de ministrul Predoiu, în asentimentul întregii coaliții și al CCR. Una peste alta, este creat un sistem piramidal în mâna politicului, o feudalizare a sistemului. Cât despre Codul penal, s-a văzut ce le poate pielea politicienilor în indolența complice cu care au tratat prescripția pedepselor, în urma căreia sute de dosare vor fi închise și corupți celebri vor scăpa basma curată.
Marile reforme în domeniul justiției și educației ale USL 2.0 adus la putere de Iohannis: amnistierea plagiatelor și a dosarelor. În rest, nici nu are rost să mai vorbim, zero barat. În administrație nu s-a făcut nimic, pilele și habarnismul triumfă ca întotdeauna, slujbele la stat s-au redezghețat pe bani și mai frumoși, cu noi sporuri scoase din joben, reforma electorală a fost avortată, iar economia se duce încet, dar sigur spre recesiune. Doar la pensiile speciale vor trebui să umble pe ici, pe colo, sub biciul Comisiei Europene și Băncii Mondiale.
Îngrijorător este că la această coaliție a nepricepuților și hoțomanilor nu prea există alternativă. USR surprinde mereu prin capacitatea de a-și da cu stângul în dreptul. Cazul Clotilde Armand este exemplar, la fel și zicerea lui Cătălin Drulă: „ANI n-ar trebui să se uite acolo la 3.000 de lei pe lună”. Serios? Păi, nici madame Clotilde nu ar trebui să se mânjească cu 3.000 de lei pe lună. Dar așa-i cu dubla măsură. Hoții lor sunt victime, ai celorlalți sunt „marea corupție”. În câte un caz din ăsta se vede ce-i sub poleială.
USR vrea să facă „polul de dreapta”, iar AUR, pe cel al „suveraniștilor”, cu partide de strânsură între care nu-i prea mare diferența. Mulți cred că polii pot fi niște lebede negre care să dea peste cap socotelile USL 2.0. Nu prea cred. După cum merg lucrurile, statul acasă de alegeri pare mai decent. //
