Pe aceeași temă
Nicușor Dan a subliniat că sprijinirea Ucrainei este esențială pentru securitatea Europei și a NATO. Şi a transmis că statele NATO trebuie să transforme cheltuielile de apărare în „capabilități reale”.
La rândul său, Volodimir Zelenski a afirmat că statele europene trebuie să demonstreze unitate și forță în fața agresiunii ruse. Ucraina contează pe sprijinul european pentru dezvoltarea producției de drone și a avertizat că Rusia încearcă în continuare să domine și să destabilizeze statele vecine. „Trebuie dovedit că NATO e puternic”, a declarat Zelenski, adăugând un mesaj şi pentru Donald Trump.
La finalul reuniunii, liderii au adoptat o declaraţie comună, care arată că Rusia este şi va rămâne cea mai semnificativă şi directă ameninţare pe termen lung la adresa securităţii aliaţilor. Ungaria nu a semnat declarația comună deoarece nu avea încă un guvern învestit la momentul negocierilor.
Principalele declarații:
Nicușor Dan: În declarație este scris explicit că Rusia este o amenințare pentru țările noastre. Vorbim de Ucraina, evident, și de sprijinul pe care țările noastre continuă să-l ofere Ucrainei.
-Decizile asumate au fost respectarea angajamentelor de suplimentare a cheltuielilor militare, transformarea acestor bani în capabilități și echilibrarea în interiorul alinaței a contribuțiilor între țrile europene și SUA. Sintahma „NATO 3.0” comprimă această voință comună
-Am vorbit de Moldova, amenințată de un război hibrid de Rusia. Este important pentru Alianță să ajutăm Moldova pentru a ține piept agresiunii. Există o preocupare trecerea dronelor pe teritoriul nostru.
-Mulțumesc tuturor delegațiilor, a fost o reuniune constructivă, deschisă. La finalul ei, pozițiile noastre sunt foarte asemănătoare.
Karol Nowrocki: – Îl felicit pe Nicușor Dan pentru organizarea summitului, un moment foarte bun pentru a discuta pozițiile noastre comune și necesitățile noastre pentru summitul NATO de la Ankara.
-Formatul B9 a fost descris ca o voce a flanului estic încă de la înființare acum 10 ani, la București. Pot spune că această cooperare continuă și este mai puternică. Suntem susținători foarte energici ai lărgirii acestui format pentru a include și țările nordice și să ne lărgim perspectiva de securitate, de la Arctica la Marea Neagră, trecând prin Marea Baltică, care este zonă de război hibrid.
-Declarația adoptată a atins creșterea cheltuielilor de apărare și măsuri pentru a cotracara agresivitatea Rusiei. NATO a pus în aplicare o mulțime de decizii și a sporit nivelul de descurajare în regiunea noastră. Summitul de la Ankara va demonstra unitate politică și forță militară a Alianței în abordarea provocărilor Rusiei.
-Rusia este și va rămâne cea mai aserioasă amenințare pe termen lung la adresa NATO. Agresiunea împotriva Ucrainei este o provocare la adresa arhitecturii de securitate nord-atlantice. Răspunsul se află în solidaritate. Rusia continuă să aibă capacitatea de a-și recontrui și dezvolta armamentul pe mai departe. Unitatea formatului B9 este o îndatorire a tuturor țărilor. Sunt foarte încântat că toți participanții și-au transmis punctul de vedere, prins în declarația comună. Toată lumea este de acord că nu există NATO fără SUA.
-Doar în Polonia am avut 10.000 de militari americani. Acest parteneriat necesită ca statele membre să-și mărească vocația lor. Trebuie să avem un parteneriat bun și stabil.
-Putem vorbi cu o singură voce, flancul estic nu este periferia NATO, ci un centru strategic, de răspundere. Fără nicio obiecție am hotărât să ținem următorul summit B9 la Varșovia.
Mark Rutte: -Întâlnirea a arătat angajamentele aliaților de la Marea Nordului la Marea Baltică. Rusia rămâne amenințare directă la NATO, nu putem lăsa garda jos”.
-Avem nevoie de o Europă mai puternică și un NATO mai puternic. Sprijinul pentru Ucraina va fi o prioritate la summitul de la Ankara. O Ucraină mai puternică este modul de a opri agresiunea Rusiei. Avem mulți prieteni, sper să avem inițiative și avem nevoie și de susținerea Americii pentru Ucraina, pentru că securitatea Ucrainei este securitatea noastră.
-Președinților Dan și Nawrocki le mulțumesc pentru leadership-ul vostru.
Întrebări:
Se vorbește despre NATO 3.0. Puteți explica mai concret ce înseamnă din perspectiva relației transatlantice?
–Rutte: NATO 3.0 înseamnă un NATO mai puternic, dar împreună cu SUA și nuclear și convențional, dar europenii își înseamnă și alte responsabilități din perspectivă convențională. Am convenit să trecem la 5% cheltuieli pentru apărare, unele au trecut peste 5%, altele se îndreaptă, dar trebuie să fim sinceri că avem și noi discuțiile noastre în NATO.
-Au existat dezamăgiri din SUA cu privire la războiul cu Iranul. E foarte limpede că aliații au auzit mesajul. Pe două fronturi: în ce privește respectarea angajamentelor, este în creștere uriașă această tranziție. Și în România am văzut același lucur, ieri am văzut avioane din SUA realimentând aici. În ce privește strâmtoarea Ormuz, există inițiativa franco-britanică pentru deminarea ei. Sunt nave trimise acolo care sî elimine minele maritime și asta urmează după alte inițiative.
–Nawrocki: Din perspectiva flancului estic, acest nu este un moment pentru a schimba brusc strategii. Avem nevoie de o Europă unită. Țările NATO trebuie să strângă rândurile ca să-și respecte angajamentele pentru dezvoltarea sectorului de apărare. Mesajul va fi păstrat și la Ankara. UE nu este un singur organism, este constituită din state car trebuie să se țină de cuvânt. Nu căutăm alternative la această alianță, ea este înființată pe fundații puternice.
-Acesta este un apel de a se înțelege nevoie de securitate din regiunea noastră. Noi ne apropiem în Polonia de 5%, alte țări sporesc și ele cheltuielile.
Dan: -NATO s-a înființat în Războiul Rece când URSS era o amenințare. Apoi amenințara părea să fi dispărut, dar amenințarea s-a reîntors, iar alianța redevine o alianță defensivă și acum se pune problema unei echități a contribuțiilor. Asta nu înseamnă că Europa apără Europa și SUA apără SUA. Sunt niște protocoale de apărare care se mențin, dar contribuția aliaților este proporțională/
Pornind de la o declarație a lui Peskov privind posibile negocieri condiționate de retragerea trueplor ucrainene din Donbas, având în vedere prezența președintelui Zelenski, care este formula sprijinului NATO și perspectiva țărilor din flancul estic cu privire la aceste cerințe?
Nawrocki: Ucraina nu face parte din NATO, dar prezența președintelui Zelenski este simbolică. Grupul B9 privesc cu atenție către război. Avem un agresor, Putin și Rusia, și o victimă, Ucraina. Declarația summitului B9 este foarte clară: țelul strategic este să sprijinim Ucraina. Sperăm că vom vedea o pace justă și durabilă în care să se afirme clar cinne este agresorul.
Rutte: Putin a început acest război în 2015 și l-a continuat în 2022. Trebuie să ne asigurăm că Ucraina are ce trebuie pentru a rămâne în luptă cât mai multă vreme. Putin ar trebuie să fie dispus să colaboreze, dar acum nu este. Dacă vine momentul unui armistițiu, decizia va fi a guvernului ucrainean în ce privește un compromis.
-Rușii știu precis că dacă sunt opriți acum, nu vor mai putea ataca niciodată. Mingea este în terenul lui Putin, trebuie să o joace, chiar dacă acum nu vrea.
Dan: Când un politician face o declarație, ea se orientează și spre interior. Rusia nu este în cea mai fericită situație. Fiecare țară este dispusă să sprijine Ucraina și pentru propria sa securitate.
Ați vorbit despre creșterea prezenței militare SUA pe flancul estic după retragerea unor trupe americane din SUA?
Rutte: SUA rămâne implicată în apărarea părții europene a NATO. Europa este importantă și pentru apărarea ocntinentului american.