Pe aceeași temă
”Nicușor continuă public campania de nepoziționare deși USR are acum o poziție unitară decisă prin votul democratic al membrilor săi. Din nou, Nicușor încearcă să îndoaie voința majorității USR. O spune din nou: mă întorc dacă congresul va lua altă decizie decât cea dată de referendum. Nicusor nu vrea nici măcar în al doişpelea ceas să lase USR să-și recapete echilibrul și să-și continue drumul pe care și l-a ales. Trist”, a scris Tudor Pop pe Facebook.
Nicușor Dan a declarat, după referendumul intern de duminică: "Dacă la un moment dat partidul reconsideră și spune că pe această chestiune nu are o poziție unitară, atunci da, revin în partid. În acest moment sunt în afara USR. Nu ma intorc intr-un partid care se pozitioneaza altfel decat am vorbit in campania electorala (...) Mă voi întoarce în USR atunci cand convingerile mele sunt aceleasi cu ale partidului. Evetual această decizie poate să fie luată la un Congres. Nu știu dacă Congresul poate întoarce o decizie de partid, este o decizie internă a conducerii USR, eu nu mai sunt membru USR."
Uniunea Salvati Romania (USR) a decis, in cadrul referendumului intern desfasurat saptamana trecuta, pozitie pe tema referendumului initiat de Coalitia pentru Familie. 52,7% dintre membrii formatiunii au votat pentru pozitionare, iar 82,5% considera ca USR trebuie sa se pozitioneze impotriva referendumului CpF, aceasta fiind pozitia sustinuta de la inceput de USR Liberal.
Anuntul a fost facut de USR intr-un comunicat si de Catalin Drula (foto centru), deputat si vicepresedinte al formatiunii, pe pagina sa de Facebook.
Rezultate referendum intern: 52,9% din membrii USR au votat pentru poziționare
"Referendumul intern din USR s-a încheiat duminică, 13 august, la ora 24:00. Din totalul de 1829 de membri USR au votat 1453, prezența finală la vot fiind de 79,44%. Rezultatele arată că 52,9% dintre membrii partidului au votat pentru poziționarea partidului față de inițiativa de modificare a Constituției pentru redefinirea familiei", conform unui comunicat al USR. "Rezultatele referendumului intern vor fi validate de Biroul Național al USR care reunește în ședință în cursul zilei de luni.
Referendumul s-a desfășurat timp de șapte zile consecutive, între 7 și 13 august, iar membrii au avut de răspuns la două întrebări: La întrebarea „Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?”, 766 au votat DA, 682 au votat NU, iar 5 voturi au fost albe. La întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 184 au votat PRO, 864 au votat CONTRA, iar 405 voturi au fost albe.
Referendumul s-a desfășurat prin intermediul unei platforme online, care a asigurat secretul total al votului. Fiecare membru a primit pe mail un user și o parolă unice pentru a se putea loga pe platformă să voteze. USR este primul partid din România care a organizat un referendum de consultare a tuturor membrilor. De altfel, USR este singurul partid din România care și-a asumat prin statut consultarea tuturor membrilor în problemele de interes ale partidului. Rezultatele referendumurilor interne vor constitui o bază pentru luarea deciziilor în cadrul Biroului Național al USR. Acest prim referendum din USR reprezintă o premieră în politica românească, dar și o dovadă că Uniunea Salvați România."