Pe aceeași temă
Omul de afaceri Remus Truică a fost audiat astazi de DIICOT in dosarul creditelor ilegale luate de la BRD. Truică este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, instigare la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, relateaza Agerpres.
Din primele cercetări rezultă că Remus Truică ar fi luat în anul 2008 un credit de la BRD, pentru care ar fi garantat cu terenuri supraevaluate, însă nu a mai returnat banii. El ar mai fi ajutat și alte persoane să ia credite în același mod de la BRD, inclusiv pe șoferul său și soția acestuia, judecătoare în Capitală. Prejudiciul în cazul lui se ridică la 35 milioane euro.
Truica a negat toate acuzatiile procurorilor si a anuntat ca are calitatea de suspect: "Acel credit a fost rezolvat pana la urma", a spus Remus Truica, conform Hotnews.
Avocatul omului de afaceri a spus ca a solicitat un termen pentru a studia dosarul si ca acesta va fi reaudiat la inceputul lunii iunie. Avocatul a mai spus si ca urmeaza sa se lamureasca daca va fi luata vreo masura de arestare sau alta masura preventiva si ca exista masuri asiguratorii pana la concurenta sumei de 35 mil. euro in dosar.
Avocatul a mai spus nu exista nicio legatura intre creditul luat de Elena Udrea de la BRD si clientul sau.
Context
Conform unor informatii aparute pe surse, in 2007, la nivelul conducerii BRD ar fi fost constituit, pentru a da credite fara respectarea normelor de creditare, un grup infractional ce a produs BRD un prejudiciu de peste 43 de milioane de euro. Remus Truica ar fi fost unul din liderii grupului si principalul beneficiar al creditelor acordate fraudulos, aproape toate aceste finantari fiind acordate unor persoane sau firme controlate de el, obtinand astfel 35 de milioane de euro.
Sursele citate afirma ca cea mai mare parte a acestor bani a trecut apoi prin conturi din Monaco, Elvetia, Austria si CIpru, fiind folosite apoi pentru cumpararea de produse de lux, barci si case.
Conform surselor judiciare, Mihai Sorin Popa si Lucian Cojocaru, doi din liderii grupului, si-au folosit pozitia din cadrul BRD pentru a racola alte persoane din banca ce au facilitat acordarea a 17 credite fara indeplinirea conditiilor minime si supraevaluarea unor imobile folosite ca garantie.
Creditele acordate fraudulos ar fi fost date in principal de catre agentiile din sucursala Dorobanti a BRD. Niciunul dintre cele 17 credite nu a fost restituit, BRD fiind nevoita sa constituite provizioane de peste 20 de milioane de euro.
Potrivit DIICOT, la gruparea condusa de Remus TRuica, Sorin Popa si Lucian Cojocaru au aderat si Sorin Rosca Stanescu si Adrian Sarbu, care au luat credite in aceleasi conditii frauduloase ca cele obtinute in favoarea lui Remus Truica. Săptămâna trecută, procurorii i-au pus sub acuzare pe Adrian Sârbu și Sorin Roșca Stănescu, pentru înșelăciune și spălare de bani, după ce au luat credite de la o sucursală a BRD fără a mai înapoia banii. Prejudiciul reținut în sarcina lui Adrian Sârbu este de 4 milioane de dolari, iar în cazul lui Sorin Roșca Stănescu prejudiciul este de 3 milioane de euro.
Membrii grupului ar fi fost sprijinit de trei evaluatori agreati de BRD, care au supraevaluat cu mult terenurile ce au fost ipotecate catre banca pentru a oferi acoperire formala creditelor acordate.
De asemenea, potrivit surselor judiciare, au fost atrasi si doi notari publici, care prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor ce le reveneau sau prin neindeplinirea acestora au facilitat circulatia juridica formala a imobilelor ce au fost folosite pentru garantare creditelor si incheierea de contracte de ipoteca desi stiau ca valoarea imobilelor mentionata in contractele de ipoteca este nereala.
In acest dosar apare și numele Elenei Udrea, în legătură cu un credit de 3 milioane euro luat de la BRD, însă DIICOT si-a declinat competenta in favoarea DNA.